Elevii clujeni pregătesc cel mai mare dans sincron din România la Zilele Clujului în cadrul proiectului „EBS-KID’s STrythm by Koobic Fitness”
Vineri 20 mai 2016, ora 18.00 în Piața Unirii, aproximativ 2000 de tineri elevi și studenți din Cluj-Napoca se vor reuni pentru a dansa cel mai cool colaj coregrafic creat de koobic.ro, partenerul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
La proiect s-au înscris 20 de echipe, formate din elevi și studenți, pasionați de mișcare și dornici de implicare în proiectele comunității lor. Echipele provin din: Școala gimnazială Horea, Liceul Teoretic Onisifor Ghibum, Colegiul National George Cosbuc, Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Transylvania College, Liceul Teoretic Gheorghe Șincai, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Scoala Gimnaziala „Octavian Goga”, Scoala Gimnaziala Emil Isac, Colegiul Tehnic Ana Aslan, Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, Colegiul Economic Iulian Pop, Liceul Teoretic Bathory Istvan, Școala Gimnaziala O. Goga, Scoala Speciala CRDEI, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Liceul Teoretic Emil Racovița, Școala Gimnazială ELF, echipa celor de la T Dance și Dia’s Magic Team – echipa Dianei Radu – instructor al platformei on line de fitness www.koobic.ro, cea care a creat acest dans pentru proiect.
EBS Romania susține și în acest an proiectul prin care tinerii își fac simțită prezența în comunitate, dansând pentru candidatura la titlul de Cluj-Napoca 2021 – Capitală Europeană a Culturii. EBS-Kid’s STrythm este realizat după un concept educațional propus de prof. Anamaria Eli, de laTransylvania College – tuturor copiilor și profesorilor clujeni.