Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea sa, în anul 1932, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca organizează un miting aviatic, în data de 5 mai, 2012.Salturi ale paraşutiştilor, demonstraţii ale planoarelor, acrobaţii cu avioane Extra 300 ale Aeroclubului României, elicoptere PUMA şi avioane de luptă MIG-21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române, cât şi elicoptere EC 135 şi IAR 316 B Alouette ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. vor crea un spectacol aerian de proporţii şi o atmosferă fascinantă.„Mitingul aerian este dovada libertăţii, a curajului, a profesionalismului unor oameni devotaţi şi pregătiţi în a crea un eveniment notabil, menit să încânte cât mai mulţi iubitori ai aviaţiei. Spectatorii noştri vor putea admira îndeaproape aptitudinile de zbor şi acţiunile pline de suspans ale protagoniştilor mitingului aerian: piloţi profesionişti din cadrul Aeroclubului României, al Forţelelor Aeriene Române şi al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.”, au anunțat reprezentanții Aeroportului Cluj-Napoca.Clujenii sunt așteptați să ia parte la mitingul aerian în data de 5 mai, 2012, între intervalul orar 09:30- 12:00. Intrarea este gratuită, iar accesul se va face începând cu orele 08:30.
Elicoptere și avioane de luptă, într-un miting aerian pentru aniversarea a 80 de ani a Aeroportului Cluj-Napoca
ULTIMELE ȘTIRI