Primarul Emil Boc a solicitat suplimentarea cu 10 la sută a fondurilor europene alocate municipiului Cluj-Napoca pentru finalizarea unor proiecte, adică peste opt milioane de euro, decizia urmând să aparțină aparţină Guvernului.
“Dupa cum stiti, stam bine la acest capitol – avem o rata de contractare de peste 115% si un grad de depunere de peste 130% – insa este necesara suplimentarea fondurilor disponibile pentru Cluj-Napoca. Am solicitat o suplimentare cu 10%, adica peste 8 milioane de euro in plus, astfel incat si drumul spre Lomb si drumul din Faget sa poata fi finantate din fonduri europene”, a precizat primarul Emil Boc.
Banii ar putea proveni din fondurile europene necontractate de alte programe din tara, existand posibilitatea de redirectionare a sumelor neutilizate catre alte proiecte viabile, care sa fie implementate pana la sfarsitul anului 2015.
Comisia Europeana poate avea un rol de recomandare privind cheltuirea eficienta a fondurilor UE, insa decizia apartine Guvernului.
“La Cluj am reusit sa ne diferentiem nu numai cantitativ ci si calitativ in ceea ce priveste proiectele europene. Ii multumesc doamnei Filote ca a venit la Cluj sa vada ce inseamna aici absorbtia fondurilor europene, sa asculte vocea noastra si speram ca cel putin o parte din problemele pe care le-am discutat sa se rezolve”, a mai declarat primarul Emil Boc.