Premierul Emil Boc a susținut o conferință de presă de la ora 12:00, în urma şedinţei Coaliţiei unde s-a discutat despre protestele din ultimele zile.La şedinţa Coaliţiei au participat ministrul de Interne, Traian Igaş, şi cel al Sănătăţii, Ladislau Ritli. Premierul i-a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor.”Raed Arafat este binevenit să contribuie la noul proiect de lege al Sănătății, dacă domnia sa va dori. Repet, privatizarea nu vizează sistemul de Urgență”, a spus premierul.Emil Boc a declarat punctual:1. Libertatea de exprimare este garantată în România. Protestele pașnice în condițiile legii sunt legitime. Dar violența stradală este de netolerată. Obligația statului este ca cetățeanul să fie în siguranță oriunde s-ar afla, acasă sau pe stradă. Legea se respectă, nu se negociază.2. Dialogul pe toate palierele societății este și rămâne singura cale democratică de rezolvare a problemelor și a conflictelor. Am solicitat intensificarea dialogului pe toate palierele, la nivel local prin comisii. La nivel guvernamental prin consiliul tripartid și consultarea organizațiilor neguvernamentale. Este loc pentru dialog, dar nu pentru violență.3. Înțelegem greutățile prin care trec românii. Suntem într-o criză economică mai aspră decât și-a imaginat oricine. Știm că această criză a adus privațiuni multe. Le mulțumim oamenilor că am reușit să ajungem la o stabilitate economică cu ajutorul lor. Aceasta stabilitate economică nu se simte încă în buzunarele oamenilor, doar în cifre. Din păcate nu se poate simți peste noapte. Suntem pe stabilitate economică și vom ajunge să culegem și roadele ei. Azi nu există niciun risc de neplată a salariilor și pensiilor, datorită acestei stabilități. Pe termen mediu și lung, aceste violențe compromit stabilitatea economică și situația României pe plan internațional.Niciun fel de violență stradală nu este tolerată, cu mențiunea că înțeleg suferințele și necazurile cu care oamenii se confruntă, dar nu se poate peste noapte să simțim roadele stabilizării economice, a mai spus premierul.În privința Sănătății, ministrul Sănătății ne va propune un nou proiect cât mai curând. Ministrul Sănătăţii a fost mandatat să formeze o echipă care să redacteze un nou proiect de lege, din care nu vor lipsi reprezentanţii asociațiilor de pacienți, medici, sindicate, patronate, societate civilă, colegiul medicilor, care să ne propună un nou proiect sau modificarea legislaţiei existente.Aceste violențe pot afecta dobânzile la care se împrumută România, ceea ce va determina un cost suplimentar pentru țară și consecințele se vor simți în buzunarele românilor, a conchis premierul Emil Boc
Emil Boc: Raed Arafat este binevenit să contribuie la noul proiect de lege al Sănătății, dacă domnia sa va dori
ULTIMELE ȘTIRI