ENDAVA și ISDC au anunțat că fuzionează

Publicat: 9 septembrie, 2016 09:55
Actualizat: 23 martie, 2022 05:15

Ca urmare a fuziunii dintre ISDC, o companie de servicii IT cu aproximativ 300 de angajați, și Endava va rezulta o organizație cu un număr total de aproximativ 3.300 de angajați aflați în birouri de vânzări din Marea Britanie, Olanda, Germania, Statele Unite, respectiv în centre de dezvoltare software și suport din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Moldova și Columbia. 

Cele două companii își unesc forțele pentru a crește și mai mult capacitatea Endava de a  răspunde cererii care vine din partea unui portofoliu tot mai mare de clienți la nivel global, ce include unele dintre cele mai importante nume din domeniul serviciilor financiar-bancare, asigurări, telecomunicatii, media, tehnologie, sau comerț și transporturi. Această fuziune vine in continuarea unor alte fuziuni și achiziții realizate de Endava în ultimii 3 ani în Europa și America de Nord. 

Eddy Vermeire, CEO ISDC a declarat “Dorim să ne unim forțele cu Endava și să continuăm tradiția de a dezvolta software de înaltă calitate în baza competențelor noastre tehnice avansate și a relațiilor strânse pe care le avem cu clienții. Avem același ADN și model de business, suntem aliniați în ce privește abordarea proceselor de dezvoltare software, respectiv avem un mod de lucru agil și valori similare.”

John Cotterell, Chief Executive Endava a spus la rândul său: “Reunirea celor două organizații ne permite să creștem valoarea oferită clienților noștri, prin consolidarea expertizei pe care o avem în domeniul financiar-bancar și al tehnologiilor avansate. Obiectivele noastre sunt să facilităm și mai mult clienților noștri accesul la talentul IT și de asemenea să oferim oamenilor noștri oportunități excelente de carieră, continuând astfel să fim recunoscuți ca unul dintre cei mai buni angajatori în locațiile unde avem operațiuni.”

Echipa ISDC va contribui la consolidarea semnificativă a prezenței Endava pe piața locală și în regiune, având în vedere că în urma acestei fuziuni numărul de angajați va trece de 1.000 de persoane în centrul său din Cluj, respectiv de 1.900 de persoane în România, unde compania mai are centre de dezvoltare software în București și Iași. De asemenea, Sofia, Bulgaria, va deveni o nouă locație unde Endava se va extinde.

Despre ISDC

ISDC este o companie de software caracterizată prin pasiunea de a dezvolta soluții software avansate cu impact asupra afacerilor digitale ale clienților săi. ISDC are 25 de ani de experiență în livrarea de proiecte IT end-to-end (modernizare, integrare, migrare) cu echipe din România și Bulgaria. Având relații de lungă durată cu clienții, ISDC a construit un portofoliu de proiecte de succes în domenii cum ar fi managementul de aplicații, analiză avansată de date și expertiza de nișă. ISDC derulează în principal proiecte pentru domeniul serviciilor financiare, dar portofoliul de clienți include și companii inovative din alte domenii.

Despre Endava

Endava este o companie privată de servicii IT cu peste 15 ani de experiență în colaborarea cu unele dintre cele mai importante companii din domeniul serviciilor financiar-bancare, asigurări, telecomunicatii, media, tehnologie, sau comerț și transporturi, pe care le susține prin proiectele derulate să își transforme afacerile astfel incât să raspundă cerințelor existente și nevoilor viitoare ale clienților lor.

Endava are peste 3.000 de angajați în locații din America de Nord, Europa de Vest și centre de livrare din România, Moldova, Macedonia, Serbia și Columbia.

Concomitent cu investiția în parteneriate pe termen lung cu clienții, Endava a realizat importanța oferirii unor oportunități de carieră motivante pentru angajați și a reușit astfel să se afirme ca unul dintre cei mai buni angajatori pentru cei mai talentați profesioniști IT.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”
13 noiembrie, 2024
Ce lucrări au loc sau sunt programate în Baciu pentru extinderea rețelelor de canalizare
5 noiembrie, 2024
Comuna Baciu va avea în premieră o creșă
1 noiembrie, 2024
A început asfaltarea pistei de biciclete din Baciu

Votul pentru o „Românie bizară” bazat pe ura împotriva clasei politice poate distruge, efectiv, țara, ...

Daniel David: „Mă îngrozesc abordările legate de o Românie bizară care e împotriva științei și a religiei”

Trei decenii cu Rialda la Cluj. Magazinul îi așteaptă pe clujeni și în luna cadourilor ...

Trei decenii cu Rialda la Cluj

Deputatul PSD de Cluj, chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu, și-a făcut bilanțul la finalul celor patru ...

Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, bilanț la final de mandat parlamentar

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj alături de Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Swiss International ...

A aterizat pasagerul cu numărul 3.000.000 al anului 2024 la Aeroportul Cluj

Deputatul PSD și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu a declarat că o sprijină fără echivoc pe ...

Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi

Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu apreciază că anul 2028 este ...

Chirurgul Achimaș: Noul termen de finalizare a Spitalului Regional de Urgență Cluj, prea optimist

Dacă ai o idee de afaceri, poți obține până la 100.000 de euro pentru a-ți ...

Ai o idee de afaceri? Cum obții 100.000 de euro pentru implementare

Președintele APM Cluj, Augustin Feneșan, a prezentat în emisiunea Antreprenoriada top 3 măsuri așteptate de ...

Top 3 măsuri așteptate de mediul de afaceri de la noul guvern în 2025
Success message!
Warning message!
Error message!