Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo s-a desfăşurată aseară la Crystal Palace Ballrooms şi şi a fost prezentată de Andi Moisescu. Marele învingător al serii a fost incontestabil „Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Şerban, care şi-a adjudecat nu mai puţin de şapte trofee dintre cele 12 categorii la care a fost nominalizat. Printre altele, filmul produs de Cătălin şi Daniel Mitulescu a primit statuetele pentru Cel mai bun Film, Cea mai bună Regie – Florin Şerban, Cea mai bună Actriţă într-un Rol Secundar – Clara Vodă, Cel mai bun Film de Debut, dar şi Premiul Publicului – pentru cel mai mare succes la Box Office al anului precedent). Premiul pentru Cel mai Bun Film i-a fost înmânat producătorului Daniel Mitulescu de nimeni altul decât Corneliu Porumboiu, deţinătorul a şase statuete Gopo.Unul dintre filmele răsfăţate ale Galei din acest an a fost „Caravana Cinematografică” în regia lui Titus Muntean, care a plecat acasă cu patru Premii Gopo, pentru Cea mai bună Muzică Originală – Vasile Şirli, Cea mai Bună Scenografie – Cristian Niculescu, Cele mai Bune Costume – Viorica Petrovici) şi trofeul acordat lui Vivi Drăgan Vasile de Romanian Society of Cinematographers (RSC) – Asociaţia Directorilor de Imagine din România.”Medalia de onoare”, „Portretul luptătorului la tinereţe” şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” se numără, de asemenea, printre filmele premiate cu mai multe statuete – fiecare dintre ele şi-a adjudecat câte două trofee. „Marţi, după Crăciun” s-a înscris şi el în palmaresul Galei, câştigând un Premiu Gopo. „Colivia”, regizat de Adrian Sitaru, a câştigat Premiul pentru Cel mai Bun Film de Scurt Metraj. Pentru prestaţiile lor, Victor Rebengiuc („Medalia de onoare”) şi Mirela Oprişor („Marţi, după Crăciun”) au fost recompensaţi cu Premiul pentru cel mai bun Actor, respectiv cel pentru Cea mai Bună Actriţă Într-un Rol Principal, iar George Piştereanu, protagonistul din „Eu când vreau să fluier, fluier” a primit Premiul Tânără Speranţă. Bogdan Dumitrache a fost premiat pentru cea mai bună performanţă masculină într-un rol secundar, pentru prestaţia sa din Portretul „Luptătorului la Tinereţe”.Premiului pentru Întreaga Carieră i-a fost acordat în acest an actorului Ion Besoiu, iar Premiul Special i-a fost înmânat lui Zoltan Szabo. Premiul Pentru Întreaga Activitate i-a fost oferit inginerului de sunet Anuşavan Salamanian.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a urcat pe scena Galei Premiilor Gopo pentru a înmâna Premiul Special ProCinema (acordat celui mai popular film românesc difuzat în 2010, votat de vizitatorii site-ului procinema.ro) Seriei „Brigada Diverse” (B.D.), regizate de Mircea Drăgan. Premiul Special MTV pentru Cel mai bun Sărut, prezentat pe scenă de VJ Oana, a fost votat de vizitatorii www.mtv.ro cel care i-a avut ca protagonişti pe Vincent Regan şi Amy Hayes, din filmul „Eva”.La eveniment au participat peste 600 de invitaţi, printre care numeroşi actori români, regizori şi scenrişti. Gala s-a încheiat la ora 23:20, jurnaliştii şi invitaţii prezenţi luând parte, la finalul evenimentului, la un after party de senzaţie la The Ark.Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications, al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).