Portalul EurActiv.com citează două surse independente care susțin că SUA a început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, pe fondul înrăutățirii relațiilor dintre Washington și Ankara. Ministerul Afacerilor Externe român contactat de către același portal neagă categoric informația.
EurActiv.com scrie că, potrivit uneia dintre surse, transferul este foarte dificil din punct de vedere tehnic și politic. „Nu este ușor să se mute 20 de arme nucleare”, a declarat sursa, care a dorit să își păstreze anonimatul.
Potrivit unui raport recent al Centrului Simson, după Războiul Rece, aproximativ 50 de arme nucleare americane tactice au fost staționate la baza aeriană Incirlik din Turcia, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Siria, arată EurActiv.com.
O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relațiile dintre SUA și Turcia s-au deteriorat atât de mult în urma loviturii de stat, încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara astfel încât armele americane ar fi mutate la baza aeriană Deveselu din România. Adică la baza militară unde a fost inaugurat de curând scutul antirachetă care a înfuriat Rusia.
Portalul comentează că România a fost un aliat al Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, dar niciodată nu a găzduit arme nucleare în acea perioadă.
Euractiv a cerut Departamentului de Stat al SUA o reacție oficială referitoare la informațiile obținute pe surse, dar și Turciei și MAE român.
Turcia nu a răspuns deocamdată iar Departamentul de Stat al SUA a declarat că un răspuns ar putea oferi Departamentul Apararii. Între timp, NATO a trimis un comentariu EurActiv potrivit căruia aliații trebuie să se asigure că armele nucleare americane dislocate în Europa sunt în „siguranță”.
Același portal scrie că MAE român neagă informația: ”Ca răspuns faţă de cererea dvs, MAE respinge ferm aceste informaţii la care faceţi referire”, se arată în răspunsul MAE român.