Vernisajul expoziţiei – dezbatere – workshop Superbia 1 va avea loc la Turnul Croitorilor – Centru de Cultură Urbană, vineri, 20 ianuarie 2012, ora. 19.00. Expoziția este organizată de Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Informare Turistică, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România.Superbia este un proiect care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură din Veneţia 2010 şi care tratează contrastul dintre confortul privat şi spaţiile exterioare, rămase ale nimănui, în zonele dezvoltate haotic în ultimii 10 ani: noua periferie, fenomen specific tuturor oraşelor mari din România.Workshop-ul Superbia 1 este realizat de echipa Superbia cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România (prin finanţare din taxă de timbru), în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Atelier Mass SRL-D. Parteneri ai evenimentului sunt: Primăria municipiului Cluj-Napoca prin Turnul Croitorilor – Centru de Cultură Urbană, Primăria comunei Floreşti, portalul de arhitectură Arhi Forum.În cadrul workshopului au fost invitaţi:
Lydia Wissa – Viena www.gbstern.at
Christian Dengler – Berlin www.studioCE.de
studioBASAR – Bucureşti www.studiobasar.ro
Atelier MASS – Cluj www.ateliermass.ro
Planwerk – Cluj www.planwerkcluj.orgExpoziţia va fi deschisă în perioada 20 ianuarie – 3 februarie, la nivelul întâi al Turnului Croitorilor – Centru de Cultură Urbană, str. Baba Novac nr. 35. Orar de vizitare: luni – duminică, între orele 10 – 18, intrare liberă.Prezentarea proiectului şi dezbaterea vor avea loc sâmbătă, 21 ianuarie 2012, de la ora 16.00, în Floreşti, la Casa de Cultură.
Expoziţie de arhitectură la Turnul Croitorilor
ULTIMELE ȘTIRI