O FALSĂ cumpărătoare de APARTAMENTE a fost prinsă de polițiștii clujeni, informează IPJ Cluj.
Poliţiştii clujeni de la Secția 5 au identificat o femeie de 53 de ani, bănuită că ar fi sustras portofele cu bani, acte de identitate şi carduri, în timp ce viziona apartamente pe care, aparent, era interesată să le cumpere.
În fapt, femeia s-a arătat interesată de achiziţionarea unui apartament şi, sub acest pretext, a făcut vizite, pe timp de zi, mai multor persoane vătămate, pentru vizionarea imobilelor.
Aceasta, în perioada 2013- 2014, ar fi profitat de neatenţia proprietarilor şi ar fi sustras sume de bani sau portofele care conţineau bani, acte de identitate şi carduri, din genţile lăsate nesupravegheate în apartamente.
Prejudiciul cauzat prin această metodă celor cinci persoane vătămate este de aproximativ 2.000 de lei.
Faţă de femeie se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.
Pentru a nu fi victime ale acestor fapte, POLIŢIA RECOMANDĂ:
• nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care vând ori cumpără diverse produse sau se oferă să presteze diferite servicii, iar dacă o faceţi, nu lasaţi bunuri de valoare la vedere;
• încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale persoanelor necunoscute care vă vizitează;
• dacă sesizaţi că v-au dispărut bunuri, anunţaţi imediat POLIŢIA- TELEFON 112.