Românii de bun simţ au ajuns să îşi trăiască patriotismul pe ascuns, ca pe o vină, şi nicidecum cu mândrie, deschis, ca pe un dar. Patriotismul real şi sincer a devenit astăzi o “infracţiune” pe care foarte puţini români şi-o mai “permit”. Taina sentimentului ce pare să fi apus mai reuşeşte azi să evadeze doar din cărţi pline de praf, ce până nu demult zideau timpul în cincinale.
Patriotismul autentic a ajuns astfel să se manifeste numai şoptit, adunând în el toate visele, speranţele şi mai ales viaţa netrăită a unui popor în “mâna” căruia viitorul se transformă în umilinţă. Tot mai des aflăm că patriotismul autentic este “vinovat” de extrem de multe imperfecţiuni, care îl fac “nociv” pentru marea masă a românilor.
Patriotismul “primitiv” nu mai “încântă” azi aproape pe nimeni. Omul modern nu cade la fel de uşor ”pradă” unui astfel de sentiment, care în trecut reuşea să amăgească pe cei mai “slabi de înger” cu promisiunea unor onorante titluri de eroi. Ei bine, în condiţiile actuale, patriotismul şi-a pierdut dimensiunea dramatică, pentru că a fi erou nu este deloc “rentabil”, omul “evoluat” fiind impresionat numai de bani. Este deci de preferat să păcătuim în faţa lui Dumnezeu (alegând stimuli materiali) şi nicidecum în faţa conaţionalilor noştri, declarându-ne patrioţi.
Politicienii însă, atraşi de perspectiva unor astfel de câştiguri materiale, “reinventează patriotismul” în fiecare an electoral. Pentru cei mai mulţi dintre ei, adevăraţi făuritori de emoţie electorală, el devine o tornadă de sentimente interioare, interpretată public într-un mod genial. De fapt, patriotismul lor este doar unul “de circ”, fiind plin de recompense doar pentru cei care îl practică. Patriotismul se limitează astfel numai la plăcerea ritualului şi este cultivat cu asiduitate atât cât ţin anii electorali.
În fapt, expunerea la “patriotismul mioritic reinventat” nu este altceva decât încă o formă de plată pentru păcatul credulităţii pe care acest popor a avut-o faţă de clasa politică post-revoluţionară. Singura reţetă pentru alungarea nenaturalului din patriotismul ce ne va năpădi şi în acest an electoral rămâne aceea de a ne reînvăţa inimile să dicteze patriotismului autentic să se manifeste.
În acest sens, primul pas ar fi acela de a ne reaminti că patriotismul nu trebuie lăsat niciodată să se “odihnească”, aşadar el trebuie trăit şi “antrenat” cu intensitate, în fiecare zi. Patriotismul are imperativele lui categorice, care ne impun trăire completă, fără falsităţi şi fără jumătăţi de … simţire.
Indiferent ce ni se spune, trebuie ţinut minte faptul că patriotismul nu ascultă de istorie, căci el crează istorie. Patriotismul autentic este paşaportul cel mai de preţ pe care îl putem da copiilor şi nepoţilor noştri, fiind totodată singura cale de ieşire a ţării dintr-un timp istoric imbecil, ca cel pe care îl trăim astăzi.
AUTOR: Mihai Talpoș