FARMEC CLUJ deschide un magazin în Barcelona

Publicat: 1 octombrie, 2015 09:14

Actualizat: 23 martie, 2022 05:22

Brandul clujean de cosmetice Farmec a deschis un magazin de tip monobrand în Barcelona, Spania, în sistem de franciză, de către compania Mercatrom Alimentacion SL, acesta fiind de altfel modelul sub care compania se extinde pe pieţele străine precum Franţa sau Grecia cu magazine proprii.

Magazinul este amplasat pe strada Carrer Provença, într-o zonă centrală, potrivit oficialilor Farmec.

”Ca urmare a cererii din partea localnicilor, a turiştilor şi a românilor stabiliţi în Spania, am decis să le oferim consumatorilor din Barcelona produse şi un brand cu tradiţie, credibilitate şi renume internaţional”, declară Doru şi Crina Rosu, proprietarii Mercatrom Alimentacion SL.

Magazinul din Barcelona este cel de-al treilea centru Farmec inaugurat în afara ţării anul acesta după ce, în primăvară, au fost deschise magazinele din Franţa (Menton) şi Grecia (Alexandroupoli). În 2014, două magazine Farmec au fost inaugurate în Grecia, la Salonic şi Katerini.

Primul magazin Farmec din afara ţării a fost deschis în 2003 în Sharjah, Emiratele Unite Arabe. Din 2013, compania are un magazin de brand şi în Budapesta, într-o clădire monument istoric din zona Corvin. Pe piaţa locală sunt operate direct de către Farmec şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi Târgu-Mureş.

Pe lângă magazinele proprii, produsele Farmec ajung în străinătate şi prin export, în total pe listă aflându-se 30 de ţări.

Farmec este cel mai mare producător local de cosmetice, cu afaceri de peste 150 mil. lei anul trecut.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an
1 iulie, 2025
Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert
26 iunie, 2025
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a obținut astăzi, în mod oficial, statutul de ...

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a devenit organizație reprezentativă la nivel național

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că lucrările la creșa care se construiește pe ...

Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert

IZED BETAINVEST SRL din Cluj-Napoca, a demarat în calitate de Beneficiar, implementarea proiectului ”Digitalizarea firmei ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
Success message!
Warning message!
Error message!