Cu un secol în urmă, băncile erau conduse în mod antreprenorial (în sensul economic al termenului). Adică, ele erau preocupate de identificarea proiectelor de investiţii rentabile, cărora să le asigure finanţarea necesară. Misiunea lor nu era, din această perspectivă, diferită de misiunea oricărui alt întreprinzător, care ştie că numai identificând oportunităţi de afaceri încă neexploatate, inovând, surclasându-i pe ceilalţi, poate supravieţui pe piaţă. Ei bine, unde am ajuns în prezent? Bancile dau credite ipotecare si noi ne zbatem sa luam cat mai multe, observă amar Bogdan Glăvan, profesor universitar doctor în economie la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti.
Meditând la dezbaterile iscate în jurul legii dării în plată, mi-am amintit una din caracteristicile activității bancare contemporane: zero interes pentru finanțarea inițiativei antreprenoriale. În schimb, băncile sunt extrem de dornice să finanțeze achiziția de case. Acum, din punct de vedere economic, acest tip de credit (ipotecar) este un credit de consum. Care este destinația imobilelor cumpărate de popor? Aceea de locuințe. Prin urmare nu este nici o diferență între creditul ipotecar, creditul auto sau creditul pentru cumpărarea unei mașini de spălat – că tot făcea referire M. Isărescu la aceste lucruri. Toate sunt credite de consum. Scopul creditului ipotecar nu este să injecteze capital într-o activitate care să aducă profit în viitor; scopul lui este să asigure cuiva un living decent, o baie cu spoturi în tavan și o bucătărie mobilată modern – hai, eventual și un loc pentru grătar.
Vedem, așadar, că băncile nu sunt interesate să finanțeze investițiile. În țara în care ne plângem că nu avem suficiente investiții, băncile sunt primele care ocolesc subiectul, deși în calitatea lor de intermediari ai capitalului ar trebui să fie cele mai interesate de valorificarea acestuia. Fără investiții, fără aport de capital în structura de producție a economiei, productivitatea nu are cum să crească. Prin urmare, este la mintea cocoșului că, la nivel de țară, creditul ipotecar nu face decât să urce îndatorarea pe termen lung, din moment ce societatea nu este preocupată de alocarea resurselor în așa fel încât să obțină randamente superioare. Creditul ipotecar nu sporește bunăstarea națiunii pentru acest simplu motiv: nu crește productivitatea. Doar creditele pentru investiții, adică alocarea capitalului către cele mai rentabile procese de producție, sunt de natură să mărească producția totală și nivelul de trai general.
Creditul ipotecar este o mare capcană. La nivel individual, fiecare persoană crede că în următorii 30 de ani va avea de unde să plătească ratele la bancă (adică de 3 ori valoarea creditului). El/ea mizează că, dintr-un motiv misterios, salariile vor crește inevitabil astfel încât vor rambursa cu ușurință. Și s-ar putea ca în multe cazuri particulare, abnegația, talentul și puterea de muncă să atragă după sine creșterea salariului în viitor. Dar în general, la nivel de țară, acest lucru nu se poate întâmpla!
TEXT INTEGRAL AICI
excelenta observatia; as mai face una: oamenii care lucreaza in interesul bancilor vor umfla artificial preturile locuintelor imediat ce un procent „ingrijorator” al populatiei isi va permite sa le cumpere fara credit. Acest procent trebuie tinut probabil sub 5%