• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Firmele așteaptă această veste de 20 de ani: De când s-ar putea aplica NEIMPOZITAREA profitului reinvestit

Firmele așteaptă această veste de 20 de ani: De când s-ar putea aplica NEIMPOZITAREA profitului reinvestit

Publicat: 13 ianuarie, 2014 21:00

Actualizat: 23 martie, 2022 05:56

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a declarat că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI, scrie curierulnational.ro.”Sunt analize, sunt calcule să vedem care este impactul bugetar astfel încât, dacă din calculele care se fac de Comisia Naţională de Prognoză, Direcţia de Economie, nu avem un impact bugetar negativ, putem să o luăm ca o măsură de relansare economică, bineînţeles după o decizie în USL, după o discuţie cu FMI, cu Comisia Europeană”, a spus Chiţoiu, întrebat dacă ia în calcul varianta neimpozitării profitului reinvestit.Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a declarat că generalizarea neimpozitării profitului investit în toate activele productive este o măsură pe care CNIPMMR o solicită de aproape două decenii. El a mai spus că în 2013 investiţiile străine comparativ cu anul precedent s-au redus aproape la jumătate.Preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Florin Jianu, a declarat la rândul său: ”Calculele noastre arată că statul câştigă mult mai mult prin profitul reinvestit care înseamnă TVA, înseamnă consum, înseamnă noi locuri de muncă.”

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
25 septembrie, 2023
Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat
8 septembrie, 2023
S-a dat startul lucrărilor la drumul expres care va lega DN1 din zona Tureni de Autostrada Transilvania

Noua grădiniță din Baciu își va deschide porțile pentru cei mici la finele lunii octombrie, ...

Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie

Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli”

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes

Judecătorul clujean Cristi Danileț a afirmat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că ...

Cristi Danileț, judecător: MCV trebuia menținut și înăsprit în cazul României, nu eliminat

Cum depistezi la timp cancerul? Întrebarea preocupă foarte mulți români iar un răspuns extrem de ...

Cum depistezi la timp cancerul? Răspunde chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
Success message!
Warning message!
Error message!