Florin Piersic a decis să-și sărbătorească ziua de naştere, pe 27 ianuarie, alături de admiratorii săi, pe scenă. Actorul va împlini 77 de ani.Actorul își aşteaptă admiratorii la spectacolul ”Străini în noapte”, în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu, la Palatul Copiilor din Bucureşti.Două generaţii ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin de savoare şi haz îi aşteaptă pe spectatori pe scena Palatului Naţional al Copiilor, informează un comunicat de presă.”Străini în noapte” este o comedie romantică, în care se îmbină răsturnările de situaţie, minciuna şi seducţia, dar şi o lecţie despre trecerea timpului. Florin Piersic dă viaţă personajului Pierre, un om care simte că nu a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus în viaţă, iar Medeea Marinescu o joacă pe Julietta, o femeie care ştie ce vrea. Când drumurile personajelor se intersectează, fiecare descoperă că are aşteptări diferite de la celălalt, fapt care duce la dezvăluirea unui lanţ de secrete.Datorită interesului sporit al publicului faţă de acest spectacol, pe 27 ianuarie, la Palatul Naţional al Copiilor vor avea loc două reprezentaţii: prima cu începere de la ora 16.00, iar a doua, de la ora 19.00.
Florin Piersic își va sărbători ziua de naștere alături de admiratorii săi
ULTIMELE ȘTIRI