Fondatorul companiei UTILBEN, Ruben Marian: De ce trebuie eradicată corupția fără întârziere

30 octombrie, 2020 17:37

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o companie este pus la grea încercare atunci când managementul se află în postura de a pierde bani. Ce faci atunci? Te ții de normele etice autoimpuse sau joci murdar? Ruben Marian, fondator și CEO al companiei UTILBEN, dezvăluie exemplul de bune practici pe care managementul organizației sale l-a pus în practică în această perioadă de criză.

altera
Ruben Marian
UTILBEN, companie aflată în topul vânzărilor de utilaje în România, și-a făcut loc între liderii din industrie grație unui model de business bazat pe integritate și caracter. Model de business creat și implementat de fondatorii acestei companii, Ruben și Oana Marian, și transmis mai departe celor 70 de angajați, pe întreg parcursul celor 14 ani de experiență pe piață.

Reporter: Cum se traduce integritatea în mediul de business?

Ruben Marian: Afacerile se bazează pe relații interumane. Cred cu tărie că un business nu poate avea succes dacă actorii implicați nu sunt integri, oameni de caracter. Încrederea este calitatea care ține laolaltă mediul de afaceri și elementul-cheie care ne va ajuta să trecem cu fruntea sus peste această criză.

În România, ne confruntăm cu ușoară o lipsă de încredere în mediul privat, din pricina unor oameni lipsiți de caracter, dar și din cauza corupției. Nu generalizez, desigur, dar câteva mere stricate pot compromite tot coșul cu fructe. În urmă cu 30 de ani, afacerile în România au demarat în trombă. Fără nicio regulă, fără exemple de bune practici, fără modele și fără o direcție clară. Majoritatea firmelor înființate în anii ‘90 erau oportuniste și căutau să se îmbogățească peste noapte. Asta nu se poate întâmpla dacă urmezi niște principii și valori etice. Așa că mulți au luat-o pe scurtătura corupției.

Reporter: Ruben, știu că ai niște statistici relevante care vin în sprijinul afirmațiilor tale. Te rog să ni le prezinți.

Ruben Marian: Banca Mondială a identificat corupția ca fiind cel mai mare obstacol în calea dezvoltării economice și sociale. Un studiu publicat de Parlamentul European estimează că prețul plătit de România din cauza corupției este de 25 de miliarde de euro pe an. Aici intră fondurile salariale către instituții inutile, investițiile supraevaluate, furtul din sistemul de sănătate și, bineînțeles, evaziunea fiscală. Demn de menționat, în totalul de 25 de miliarde de euro pe an nu intră și furtul din bugetele locale și din firmele care au capital de stat.

Corupția adaugă un cost suplimentar de cel puțin 10% în ceea ce privește derularea afacerilor și 25% la costul contractelor de achiziții publice. Iar asta, la nivel mondial. În ceea ce privește țara noastră, corupția s-a înrădăcinat încă de pe vremea fanarioților. Atunci, am învățat adevăratul sens al termenilor bacșiș, bir, complot, mazilire sau lingușeală. Lipsa integrității a dus la apariția actelor de corupție. Fraudă, mită, spălare de bani, discriminare și favoritism.

În România de azi, s-a împământenit obiceiul că e nevoie să dai șpagă dacă vrei să lucrezi cu statul și că ai nevoie de relații la ANAF sau în politică. Problema e că dacă toți urmăm acest sistem corupt de a face business nu vom mai ieși niciodată la liman și cu toții vom avea doar de pierdut. Chiar dacă, în aparență, câștigăm.

Reporter: În acest context, mai poți să faci afaceri cu integritate în România?

Ruben Marian: Avem mult de învățat, dar bătălia nu este pierdută. Trebuie să dezvoltăm virtuțile capitaliste de economie și muncă și trebuie să investim în infrastructura țării, în sistemul educațional și în cel de sănătate. Este nevoie de lideri puternici, care să își asume responsabilitatea faptelor lor și care să pună accentul pe dezvoltare și pe respectarea unor valori înalte. Corupția nu își are locul în această ecuație.

În ceea ce mă privește, conceptele de onestitate și integritate mi-au fost insuflate încă din copilărie. Fac parte dintr-o familie de oameni muncitori și cinstiți. Bunicii mei au fost fermieri, apoi și părinții. Ei mi-au insuflat dragostea pentru utilaje. Și pentru afaceri făcute cu integritate și caracter. Tatăl meu m-a învățat că, pentru a culege roadele muncii tale, adică recolta, este nevoie mai întâi să plantezi, apoi să uzi, să îngrijești, să tratezi și, cel mai important, să ai îndelungă răbdare. Același lucru trebuie să se întâmple și în business.

Reporter: Ruben, care au fost începuturile tale în afaceri și ce piedici ai întâlnit în cale?

Ruben Marian: Aveam doar 5 ani la Revoluție, deci m-am dezvoltat în România postdecembristă. La începutul anilor ‘90, majoritatea oamenilor de afaceri erau corupți și au ajuns așa-ziși patroni abuzând de funcții sau de puterea pe care o aveau atunci. Libertatea și capitalismul au deschis fereastra oportunității. Îmi aduc aminte frustrarea care mă încerca în momentele în care mă străduiam să stabilesc relații de business cu furnizori din Germania și din Anglia. Eram tratat și judecat greșit pentru simplul fapt că eram un om de afaceri român.

În acele momente de început, știam deja cum o să arate compania mea. UTILBEN avea să fie o organizație care respectă un set de valori înalte și principii morale. Astăzi, ne dorim să fim un etalon și să contribuim la o mare schimbare în România, prin afaceri făcute cu integritate și caracter. Poate o să mă considerați un visător, dar cred cu tărie că și în țara noastră se pot face afaceri corecte, care vor contribui la binele comun!

Reporter: Cum ajungi în lumea bună a oamenilor de afaceri, printre lideri?

Ruben Marian: Succesul nu vine peste noapte și necesită ani de muncă. Am pornit UTILBEN în urmă cu mai bine de 14 ani, doar cu o idee în minte. Am avut mult entuziasm și zero resurse inițiale. Cu toate că părerea generală este că ai nevoie de bani, relații și experiență pentru a-ți deschide o afacere, abordarea mea a fost total opusă. Călătoria mea pe tărâmul business-ului a început fără bani, fără experiență și fără sprijin. Sfatul meu pentru cei care rezonează cu situația mea din 2006 este să obțină claritate înainte de a trece la fapte. Calitatea este mai importantă decât acțiunea.

Câștigă câte un teritoriu pe rând. Am pornit de la a avea nimic la a ajunge lideri în vânzarea de utilaje. Ne-a luat 14 ani să atingem cel mai înalt nivel de performanță, însă astăzi am ajuns să ne creștem afacere și să dezvoltăm noi divizii de business: piese, accesorii, închirieri, service, licitații de echipamente agricole și de construcții. UTILBEN deține cea mai mare platformă de vânzare de utilaje, atașamente și piese din România. Pe www.utilben.ro, sunt listate nu mai puțin de 50.000 de produse. Totodată, am creat cea mai mare comunitate a pasionaților de utilaje din țara noastră, cu peste 60.000 de followers pe Facebook. Tot ceea ce facem este pentru a ne îndeplini viziunea ca 1 din 10 utilaje din Europa să fie furnizat de către UTILBEN.

Reporter: Cum reușești să nu te abați de la calea cea dreaptă, în perioade de ananghie?

Ruben Marian: Frumoasă formulare, recunosc. Trebuie să pleci de la ideea că valorile și caracterul unui om nu sunt negociabile. Principiile trebuie să fie inamovibile. Am trecut prin nenumărate încercări dificile pe parcursul celor 14 ani de experiență în domeniu, dar am triumfat de fiecare dată. În primul an de UTILBEN, banca ne-a luat apartamentul în care locuiam cu soția mea, din cauză că am ajuns în imposibilitatea de a ne mai plăti ratele. Nu mai puțin de 3 utilaje ne-au fost furate din flota de închiriere și au fost „n” furnizori, clienți sau angajați care ne-au înșelat. Și nu doar așteptările.

Am recrutat oamenii nepotriviți sau persoane care, așa cum am aflat ulterior, nu se potriveau cu valorile și cultura organizațională a UTILBEN. M-am lăsat sedus de manageri care au știut cum să se vândă și care mi-au spus exact lucrurile pe care îmi doream să le aud. Dar toate aceste lucruri nu trec proba timpului. Și adevărul iese la iveală, în cele din urmă. Trăgând linie, am învățat că valorile și principiile înalte sunt mai importante decât performanța în afaceri.

Reporter: Ruben, ai avut momente în care ai vrut să renunți la tot?

Ruben Marian: Categoric, da. Cu toții trecem prin momente critice în viața noastră, dar este vital să ne păstrăm identitatea. Să nu ne lăsăm transformați de vremuri, ci noi să le schimbăm pe ele. Ce m-a făcut să răzbesc? M-am concentrat pe valorile interne, pe integritate și pe etică, pe credința că aceste principii nu pot da greș. Nici măcar în afaceri. Îmi este clar cine sunt, de unde vin, încotro merg și ce vreau să las în urma mea.

Valorile sunt puse la cea mai grea încercare atunci când te trezești în situația de a pierde bani pentru a le respecta. În 2008 și ce a urmat, în 2020 și ce va urma, a trebuit să iau decizii grele, dar am avut și am șansa să dovedesc cine sunt cu adevărat. Nu este deloc ușor să-i conduci pe oameni în perioade de criză și să iei măsuri care necesită claritate și curaj. Dar tocmai aceste momente ne definesc și ne diferențiază de concurență. Responsabilitatea unui lider adevărat este să ia cele mai bune hotărâri, fie ele nepopulare, să repună compania pe direcția cea bună, să inspire și să încurajeze.

Reporter: Ca să încheiem într-o notă pozitivă, care este visul tău dacă totul ar fi posibil?

Ruben Marian: Visul meu este ca România să devină țara cu cele mai bune condiții de business din lume. Consider că antreprenoriatul este cea mai bună soluție pentru dezvoltarea financiară a țării noastre. Acum este momentul critic în care trebuie să contribuim activ la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Avem nevoie de curaj și de viziune pentru a crea lucruri valoroase de care să se bucure întreaga lume. 

Reporter: Vă mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu și îmi permit să lansez îndemnul către tinerii și oamenii curajoși din țara noastră să urmeze calea antreprenoriatului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
19 ianuarie, 2022
Profesorul Achimaș, părintele Planului Național de Combatere a Cancerului: „Vom avea din ce în ce mai multe cancere de tratat”
8 noiembrie, 2021
Lupta cu cancerul de sân, o privire în culisele Institutului Oncologic din Cluj – INTERVIU cu profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu
27 septembrie, 2021
Povestea Ie de Maramu
4 iunie, 2020
OPORTUNITĂȚI de investiții în pandemie INTERVIU cu Dan Mureșan, vicepreședintele Consiliului Național al IMM-urilor
29 aprilie, 2020
INTERVIU: „Există o linie de cod care salvează locuri de muncă” în lupta cu efectele COVID-19 la Hackathon-ul Challenge Accepted

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit marți pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul ...

Aeroportul Internaţional din Cluj recuperează rapid pierderile din pandemie: a sărbătorit deja pasagerul cu numărul 1 milion

Echipa salvatorilor clujeni se mărește! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj ...

ISU Cluj face angajări

I-am întrebat pe câțiva membri ai Clusterului Mobilier Transilvan cum fac față IMM-urile dificultăților cauzate ...

Triplă lovitură pentru IMM-urile din Cluj: După pandemie, război și prețuri explozive la energie

Telefoanele mobile au un rol foarte important în viața noastră de zi cu zi. Putem ...

Descoperă care sunt cele mai îndrăgite și practice accesorii pentru telefoanele mobile în anul 2022

Aeroportul Internațional Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Malta și Constanța. Zborurile spre Malta sunt ...

Vacanță la mare: Aeroportul Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Malta și Constanța

Peste 260 de copii vor avea locuri la grădință și la creșă în comuna Baciu ...

Comuna Baciu va avea peste 260 de locuri noi pentru copiii de grădință și creșă

Clusterul Mobilier Transilvan marchează 10 ani de activitate iar cu această ocazie la Centrul Regional ...

Clusterul Mobilier Transilvan marchează 10 ani de activitate: provocări și planuri de dezvoltare

Primăria Baciu se apropie de momentul finalizării a două proiecte de canalizare vitale pentru comună. ...

Primăria Baciu se apropie de momentul finalizării a două proiecte de canalizare vitale pentru comună
Success message!
Warning message!
Error message!