Un spin din coroana lui Iisus a fost descoperit într-un liceu particular din Marea Britanie. Acesta se află acolo de mai bine de 200 de ani, urmând să fie prezentat într-o expoziție la British Museum, din Londra, informează dailymail.co.ukCoroana ar fi fost adusă din Constantinopol în timpul Cruciadei a IV-a, vândută apoi regelui Franței, Ludovic al IX-lea. Regele se pare că rupea spini din ea pentru a-i oferi cadou celor care se căsătoreau cu un membru al familiei regale.Spinul găsit la liceul Stonyhurst, un liceu iezuit vechi de 400 de ani, ar fi fost adus în Marea Britanie de regina Maria a Scoției, în urma căsătoriei cu moștenitorul tronului Franței în 1558. Astfel, spinul a ajuns în Edinburgh.Regina a fost executată în 1587, iar spinul a ajuns în posesia unuia dintre servitorii Mariei, Thomas Percy, care l-a dat mai departe fiicei sale, Elizabeth Woodruff. Aceasta, la rândul ei, l-a înmânat unui preot iezuit, în 1600. Preotul a fost cel care a introdus spinul în liceu.Spinul va fi preluat de British Museum, Londra, pentru a fi prezentat în expoziția „Treasures of Heaven” („Comorile Raiului”).„Este un obiect incredibil si suntem extrem de bucurosi ca va fi prezentat in cadrul unei asemenea expozitii. Este o comoară fără preț”, a declarat un reprezentant al liceului. Spinul este înfășurat în șiragul de perle al reginei Maria a Scoției.Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 23 iunie – 9 octombrie și mai cuprinde obiecte din perioada medievală. Spinul va fi așezat lângă exponate împrumutate de Vatican special pentru această ocazie.
FOTO A fost găsit un spin din coroana lui Iisus
ULTIMELE ȘTIRI