O imagine cu un fulger lovind domul Basilicii Sfântului Petru de la Vatican, la câteva ore după ce Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia începând cu 28 februarie, circulă pe internet.Potrivit părintelui Federico Lombardi: ”Ar trebui să avem un nou Papă pentru Paşti”. Acesta a adăugat că un conclav ar urma să fie organizat în următoarele 15-20 de zile după demisie.Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani nu va participa la conclav, urmând să se retragă într-o mănăstire din incinta Vaticanului. Ar urma să ducă o ”viaţă de rugăciune”, a declarat părintele Lombardi, subliniind că nu este vorba „despre o decizie improvizată, ci pregătită”.
FOTO: Un fulger a lovit Basilica Sfântul Petru, după demisia Papei Benedict
ULTIMELE ȘTIRI