GHID DE SUPRAVIEȚUIRE în cazul unui CUTREMUR DEVASTATOR

Publicat: 27 ianuarie, 2015 07:44

Actualizat: 23 martie, 2022 05:30

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează într-un ghid de protecţie în caz de cutremur că oamenii trebuie să aibă în permanenţă în locuinţă provizii de apă, hrană uscată, bandaje şi medicamente, pentru a putea supravieţui o perioadă mai lungă de timp, în cazul în care sunt prinşi sub dărâmături.

altera
Scena de la un cutremur devastor
Potrivit ghidului întocmit de specialiştii IGSU, odată cu mutarea într-o casă nouă ori la prima zugrăvire sau reamenajare, aşezarea mobilierului trebuie gândită în aşa fel încât spaţiile să nu fie aglomerate cu piese de mobilier instabile în vecinătatea locurilor în care membrii familiei petrec cea mai mare parte din timp.

Aparatele casnice de mari dimensiuni trebuie fixate bine, pentru ca, în cazul în care acestea se deplasează, să nu se rupă racordurile.

În locuinţă este necesar să existe cel puţin un stingător de incendiu, care să fie depozitat într-un loc cunoscut şi accesibil în orice moment.

Pompierii recomandă locatarilor să aibă în casă şi o trusă de scule adecvată pentru deblocări, iar în biroul asociaţiei de proprietari să existe unelte pentru intervenţii la reţelele de gaze şi apă sau pentru deblocări uşoare.

În acelaşi timp, oamenii sunt sfătuiţi să aibă în casă rezerve de alimente uscate şi de conserve, apă de băut, o trusă de prim ajutor cu medicamente, pansamente, lanterne, un aparat de radio şi baterii de schimb, un fluier şi telefon mobil.

Deşi mobilierul începe să se mişte şi se aud diverse zgomote ciudate, oamenii nu trebuie să se lase copleşiţi, ci să îşi propună să nu intre în panică.

În astfel de momente, populaţia trebuie să râmână în locuinţe, departe de ferestrele care se pot sparge şi pot produce accidente, şi să se adăpostească sub o grindă, un toc de uşă solid sub un birou sau o masă suficient de rezistente.

În cazul în care ieşirile sunt blocate, „deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile”, potrivit IGSU.

În cazul în care sunt surprinşi pe stradă, oamenii trebuie să caute locuri deschise şi, totodată, să îşi calmeze familia sau alte persoane aflate în panică, în special copiii.

De asemenea, în timpul cutremurului, animalele de casă sau de curte pot deveni neliniştite şi chiar agresive, de aceea este recomandabil ca acestea să fie eliberate într-o curte închisă, din care să nu poate ieşi.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)
Success message!
Warning message!
Error message!