Mii de clujeni au privit gratis concertul Billy Idoll, în condiţiile în care biletele au costat de la 90 de lei în sus.
Clujul a cântat luni seara cu Billy Idol şi a dansat pe piesele sale. Unii pe bani, alţii pe gratis. După protestele din zilele trecute, organizatorii nu au mai ridicat ditamai gardul de patru metri înălţime în Piaţa Unirii, ci unul de numai doi metri, transparent. Aşa se face că unii dintre spectatorii fără bani au putut vedea mai bine show-ul decât o parte dintre plătitori.Mii de persoane au ales să vadă concertul din afara zonei îngrădite. A fost plin trotuarul de lângă Universitatea de Artă şi Design, a fost multă lume pe lângă Monumentul Memorandiştilor, s-a adunat oameni în preajma Cofetăriei Carpaţi şi, în fine, a fost plină toată zona din imediata apropriere a gardurilor, pe exterior.