Universitatea Babeş-Bolyai îi va decerna miercuri, 20 februarie 2013, cu începere de la ora 11.00, titlul Doctor Honoris Causa lui Günter Verheugen, membru al Comisiei Europene 1999-2009, comisar european pentru extindere în perioada 1999-2004.Titlul va fi acordat în urma propunerii formulate de reprezentanții Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai pentru contribuţia substanţială la extinderea Uniunii Europene şi la integrarea României în UE.„Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa înseamnă recunoașterea contribuției constante și de substanță a dlui Günter Verheugen la proiectul european al României, proiect prin care ţara noastră a avut şansa modernizării şi înscrierii în ritmurile evoluţiei sec. al XXI-lea”, au apreciat iniţiatorii procesului de acordare a distincţiei.Laudatio va fi prezentat de prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, urmând ca dl. Günter Verheugen să susţină o conferinţă pe tema procesului de extindere a Uniunii Europene.Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa va fi organizată în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai (str. M. Kogălniceanu nr. 1, et 2).
Günter Verheugen, comisarul european care a pus umărul la primirea României în UE devine Doctor Honoris Causa al UBB
ULTIMELE ȘTIRI