Marea victorie de azi noapte (pe lângă faptul că am scăpat de revenirea la PARTIDUL-STAT prin cultul personalității) este că s-a năruit ÎNCĂ O DATĂ mitul marxist al ”luptei de clasă”: săraci (adică implicit onești) vs. bogați (adică ”exploatatori fasciști”); proletariat (muncitori) vs. elitişti; etnie/confesiune ”bune” vs. ”elemente dușmănoase”. Cine a mai văzut UNIRE prin dihotomie sistemică și cultivarea resentimentului?
Românii au simțit și au acționat SOLIDAR pe tot parcursul zilei, indiferent de ”buna sau proasta origine socială”, în limbaj stângist.
A învins România efortului, România internetului, a bunei-informări (adică libertatea de opinie) vs. România pomenilor, România televiziunilor controlate politic cu bani grei (adică somnul rațiunii).
Nu Klaus Iohannis a învins, ci românii care s-au săturat de impostură și au ținut să-i facă pe plac Șefului Guvernului: în a ne vedea UNIȚI, cum nici cu gândul n-a visat, cum niciun buget al vreunui imperiu financiar n-ar fi putut mobiliza.
Este extraordinar faptul că niciun politician nu poate confisca această victorie. Nici măcar Iohannis sau vreunul din echipa sa, nu-și pot aroga merite excepționale în rezultatul final.
E o victorie eminamente a poporului ajuns la SATURAȚIE în fața ”omului providențial”, plenipotențiar, atoateizbăvitor, atoatecunoscător, atoatecontrolor. Memoria colectivă a declanșat rularea unor imagini sumbre, alb-negru, alungate în unghere împăienjenite în tot acest răstimp de un sfert de veac de ratări în consolidarea democrației.
Klaus Iohannis e mare în peisajul politic autohton pentru că a intrat în cursă în termenii lui, a jucat în termenii lui, și a câștigat în fața unei mafii incredibile ÎN TERMENII LUI! Nu a negociat o secundă VOTURILE oamenilor, sau bunul-simț prin care și-a tratat adversarul, în ciuda tuturor provocărilor prin atacuri la persoană.
Un alt câștig foarte important trebuie subliniat:
După ultima euforie electorală de proporții (valul CDR din 96), generațiile de tineri cu drept de vot care au urmat au fost tot mai apolitice, fără simțul responsabilității propriului vot. S-a văzut din marja uriașă de absenteism în rândul lor.
În această campanie, și-au făcut o idee foarte mulți tineri despre activismul politic. Atât în negativ (atacurile la o persoană reținută, manierată, sau obstrucționarea dreptului la vot), cât și în pozitiv (solidarizarea extraordinară de ieri).
Au înțeles în concret, nu au avut parte de o teorie politică. O lecție foarte importantă, care ajunge din urmă orice generație indiferentă la ”treburile cetății” (politeia). De data aceasta, la noi, s-a soldat cu bine. Noi am făcut istoria.
Dar nu trebuie să uităm vreo clipă că am fost periculos de aproape de a fi din nou ”sub vremuri”, de a se face istoria peste noi, de a pierde pluripartidismul cu totul, prin reiterarea sinistrului sistem PARTID-STAT, unde separația puterilor în stat ar fi rămas de-a binelea o simplă… teorie a Occidentului ”pervertit de consumerism, capitalism, si secte protestante”.
nu-i rau