• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Guvernul a modificat contractul cu Bechtel. Americanii termină lucrările începute la 6,9 milioane de euro pe km. Restul tronsoanelor, scoase la licitație

Guvernul a modificat contractul cu Bechtel. Americanii termină lucrările începute la 6,9 milioane de euro pe km. Restul tronsoanelor, scoase la licitație

Publicat: 29 septembrie, 2011 11:59

Actualizat: 23 martie, 2022 07:28

Guvernul a aprobat al doilea Acord de modificare a contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, în urma negocierilor obţinându-se reducerea costului aferent lucrărilor la 6,9 milioane de euro pe kilometru şi posibilitatea de a scoate la licitaţie tronsoanele de autostradă pentru care nu au fost începute încă lucrările, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Singura treabă pe care o mai au americanii în România este finalizarea tronsoanelor care au fost începute deja, respectiv Suplacu de Bacău – Borş şi Câmpia Turzii – Cluj Vest.Documentaţia pentru tronsonul de autostradă Nădăşel – Gilău este finalizată, urmând să fie lansată licitaţia de execuţie.“Ca urmare a negocierilor care s-au purtat, principalele obiective pe care Guvernul României le-a atins, în ciuda unui alt Guvern al României care şi-a propus să ne facă cetăţeni de mâna a treia în faţa statelor membre ale U.E, sunt următoarele: comparativ cu preţurile care s-au practicat anterior, economia care se realizează la bugetul de stat al României este de 6 miliarde de euro.Dacă am fi continuat să lucrăm la preţurile din contractul iniţial, costul total al autostrăzii ar fi fost de 10 miliarde de euro”, a afirmat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.Potrivit ministrului Boagiu, preţul de 6,9 milioane de euro pe kilometru obţinut în urma negocierilor se încadrează în standardele de cost aprobate de Guvern.De asemenea, în urma negocierilor, a fost eliminată o clauză din contract care interzicea statului român, în cazul rezilierii contractului, să scoată la licitaţie, pe o perioadă de doi ani, tronsoanele de autostradă pentru care nu au fost demarate lucrările de construcţie.Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a arătat că documentaţia pentru tronsonul de autostradă Nădăşel – Gilău este finalizată, urmând să fie lansată licitaţia de execuţie şi, implicit, conectarea cu tronsonul care a fost deja construit.De asemenea, se pregăteşte proiectarea tronsonului Târgu Mureş – Câmpia Turzii. Ministrul a subliniat că în noile condiţii licitarea celorlalte şase tronsoane se va face în funcţie de alocările financiare, existând posibilitatea finanţării de la bugetul de stat, prin concesiuni sau chiar obţinerea de finanţări europene.Totodată, ministrul Anca Boagiu a arătat că, recent, Comisia Europeană a aprobat finanţarea tronsoanelor de autostradă Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, acestea însumând 724 de milioane de euro.Potrivit ministrului Transporturilor, următorii paşi sunt finalizarea tronsoanelor care au fost începute deja de către compania Bechtel, respectiv, Suplacu de Bacău – Borş şi Câmpia Turzii – Cluj Vest.Ministrul Boagiu a arătat că au fost eliminate toate clauzele de indexare şi cele cu privire la costurile indirecte. “Exista o clauză în contract conform căreia şi dacă lucrau şi dacă nu lucrau, erau îndreptăţiţi să primească lunar o sumă de 1 milion de euro”, a exemplificat ministrul Transporturilor.
altera
autostrada peste dealuri
O noua clauză introdusă în contract se referă la penalităţi aplicate constructorului pentru nerespectarea termenelor asumate, pentru lucrările care au rămas de executat, respectiv “0,05% din valoarea fiecărei secţiuni penalitate/zi până la un maxim de 10% din valoarea secţiune respective rămase de executat”.Alte două clauze se referă la creşterea perioadei de garanţie de la 24 la 30 de luni şi la prelungirea termenelor de plată, de la 25 de zile la 65 de zile de la emiterea facturii.Pe de altă parte, statul român urmează să plătească companiei Bechtel penalităţile în sumă de 115 milioane de euro, a menţionat ministrul Transporturilor, reduse şi acestea de la 380 milioane de euro.“Noi considerăm că este un succes/…/. Este dovada clară că atunci când un guvern vrea în mod real să ia măsurile în favoarea statului, în favoarea cetăţeanului său, lucrurile se pot rezolva. Trebuie doar să îţi doreşti ca în ţara ta lucrurile să se desfăşoare cu corectitudine şi reglementări foarte clare care să nu mai nască semne de întrebare şi comentarii din partea nimănui”, a conchis ministrul Transporturilor.Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în opt tronsoane de construcţie. Lucrările au fost începute pe două dintre ele, iar pe celelalte şase, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km), nu au fost încă demarate.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
11 septembrie, 2024
Anul acesta încep lucrările la o nouă creșă pe strada Venus din comuna Baciu
9 septembrie, 2024
Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona
28 august, 2024
Scandalul de la Spitalul Pantelimon: Protocoalele în ATI, urgența identificată de profesorul Achimaș
28 august, 2024
Deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu: Îngrijirile paliative, o urgență națională
8 august, 2024
UNTOLD 2024: Restricții de circulație în perioada 2-19 august 2024

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat într-un interviu oferit BuzzNews.ro că anul acesta încep ...

Anul acesta încep lucrările la o nouă creșă pe strada Venus din comuna Baciu

Podul peste râul Nadăș, la ieșirea din comuna Baciu spre Zalău, a fost finalizat, iar ...

Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona

Dacă ești un fan al sporturilor, atunci jocurile de noroc online cu tematică sportivă sunt ...

Jocuri de noroc online cu tematică sportivă pentru fanii sporturilor

Alegerea unui țarc de joacă pentru copilul tău poate să pară o sarcină simplă, dar ...

Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Antreprenorii eligibili pot obține ajutoare nerambursabile de până la 100.000 euro fiecare pentru a lansa ...

APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali

AUR are trei consilieri locali la Cluj-Napoca și, în stilul deja consacrat, vrea să producă ...

A intrat AUR în casa lui Boc: Ce vor să verifice oamenii lui Simion în prima lună de mandat

Scandalul izbucnit la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Pantelimon din București ...

Scandalul de la Spitalul Pantelimon: Protocoalele în ATI, urgența identificată de profesorul Achimaș
Success message!
Warning message!
Error message!