Guvernul maghiar a început NAȚIONALIZĂRILE

Publicat: 6 august, 2014 19:43

Actualizat: 23 martie, 2022 05:39

Achiziţionarea MKB Bank de la grupul german BayernLB se pare că a fost doar începutul campaniei de achiziţii majore pentru guvernul maghiar, întrucât oficilialităţile din Budapesta au anunţat că intenţionează să naţionalizeze mai multe companii din sectoare strategic,e printre care şi producătorul ungaro-canadian de locomotive Bombardier MAV şi să achiziţioneze în totalitate participaţia la MVM, cel mai mare producător şi distribuitor maghiar de electricitate, scrie Budapest Business Journal.

“Vom ajunge în curând la o înţelegere cu acţionarul canadian al Bombardier MAV, iar până la sfarşitul anului guvernul maghiar ar putea să facă şi alte achiziţii, care vor necesita însă o modificare a bugetului”, a spus ministrul dezvoltării naţionale Miklós Seszták, citat de Portfolio.hu, scrie zf.ro.

Bombardier MAV, companie mixtă deţinută în proporţie de 65% de compania canadiană de tehnologie aerospaţială şi feroviară, de 25% de MAV, compania feroviară de stat din Ungaria, şi de 10% de angajaţi, produce, modernizează, repară, testează şi proiectează vehiculelor de transport feroviar de pasageri pentru piaţa maghiară şi pentru cea internaţională, potrivit informaţiilor preluate de pe site-ul companiei.

Ministrul a adăugat că în sesiunea din toamnă parlamentul ar putea vota un proiect de lege prin care guvernul maghiar ar putea prelua în totalitatea participaţia la MVM. Statul maghiar deţine 99% din MVM.

În aprilie guvernul maghiar a achiziţionat participaţia majoritară în furnizorul de gaze naturale Fogaz de la compania germană de utilităţi RWE şi vizează ca până la sfârşitul anului să naţionalizeze companiile care se ocupă de administrarea reţelei de canalizare a Budapestei (FCSM) şi de administrarea spaţiilor publice (FKF). 

Un pachet de aproape 50% din acţiunile FCSM este deţinut de municipalitatea din Budapesta, iar altul de 25% este controlat de compania germană Berlinwasser Holding şi de cea franceză Veolia Water. În România Veolia Water este principalul acţionar al Apa Nova.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și WIZZ AIR au anunțat o nouă rută internațională din ...

Aeroportul Internațional Cluj anunță o rută nouă spre Castellón din vara lui 2025

În viața cotidiană, situațiile financiare neprevăzute pot apărea când te aștepți mai puțin. Îți faci ...

Cum să folosești eficient IFN-ul ca rezervă de bani până la următorul salariu

Dan Sicobean, consultant fonduri guvernamentale & europene și membru al Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj ...

Dan Sicobean, consultant fonduri: La ce să te aștepți dacă vrei să-ți finanțezi afacerea în 2025

Dan Mureșan, vicepreședintele IMM România, a avut o reacție dură la Ordonanța trenuleț, scoasă din ...

Dan Mureșan, vicepreședinte IMM România, reacție dură la Ordonanța trenuleț: Greva fiscală ar fi justificată
Success message!
Warning message!
Error message!