Guvernul nu va mai acorda garanţii pentru Prima Casă

Publicat: 15 iunie, 2016 08:42

Actualizat: 23 martie, 2022 05:16

La întâlnirea din 13 iunie dintre Ministerul Finanţelor și reprezentanţii băncilor din programul Prima Casă, care se plâng de faptul că fondurile suplimentare au ajuns doar pentru maximum 25% din dosarele deja depuse, statul s-a arătat nemulţumit de faptul că programul a stimulat preţurile apartamentelor mici din blocurile vechi și că, “așa cum este gândit acum, și-a cam atins scopul”.

“Doar 25%, maximum o treime (pentru cazurile în care un client a depus dosarul la mai multe bănci) din dosarele depuse de clienți la băncile participante au beneficiat de suplimentarea plafonului de garantare din programul Prima Casă cu 500 de milioane de lei. Foarte mulți oameni au plătit avansul, dat fiind faptul că banca a spus că persoana respectivă se califică pentru obținerea unui credit Prima Casă pentru acea locuință, motiv pentru care, punctual se nasc adevărate tragedii personale deoarece multe dintre aceste persoane nu își vor mai recupera avansurile deja achitate“, s-au plâns băncile la întâlnirea care a avut loc în 13 iunie între reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai Fondului pentru Garanatarea IMM-urilor (FNGCIMM) și băncile participante la programul Prima Casă.

DETALII pe economcia.net

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
14 iulie, 2024
UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market
10 iulie, 2024
Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate
4 iulie, 2024
Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu
2 iulie, 2024
Au început lucrările la pista de biciclete din Baciu
19 iunie, 2024
Institutul Oncologic Cluj, 95 de ani de la înființare. Doar în ultimii 5 ani a tratat 63 000 de pacienți

Investiția în confortul casei tale nu este doar o chestiune de lux, ci de îmbunătățire ...

7 lucruri în care merită să investești pentru a te bucura la maximum de confortul casei tale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, lansează ...

UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024. Între 26 ...

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă ...

Zboruri Wizz Air din Cluj spre Lisabona și Stuttgart

Terapia durerii devine un drept iar tratamentele vor fi decontate, prevede proiectul pentru modificarea şi ...

Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate

Circulația pe Valea Oltului se va închide de luni 8 iulie, până pe 9 august, ...

Circulația pe Valea Oltului se închide de luni, 8 iulie, între orele 8:00 și 20:00

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport ...

Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu

Bucureștiul, capitala României, este un oraș plin de surprize și contraste, unde istoria se îmbină ...

Descoperă farmecul Bucureștiului – TOP destinații de neratat pentru un weekend perfect
Success message!
Warning message!
Error message!