Începând de astăzi şi până în 17 august, Asociaţia Habitat for Humanity Cluj găzduieşte cea mai mare echipă de voluntari internaţionali din acest an. 40 de studenţi şi tineri avocaţi vor construi o casă, în Dezmir, pentru familia Adrian şi Ancuţa V.Cei 40 voluntari, cu vârste cuprinse între 22 şi 54 de ani, vor contribui cu aproximativ 1.450 de ore de voluntariat la locuinţa tinerei familii V. În cele cinci zile de lucru, voluntarii vor ridica structura de lemn a acoperişului, vor izola casa cu polistiren, vor monta plăcile de OSB şi plăcile de ghips carton şi vor aplica tencuiala pe exterior.”Dorim să ne mutăm anul acesta în noua locuinţă deoarece la sfârşitul anului o să se nască cel de-al treilea copil al familiei noastre. Suntem bucuroşi că locuinţa noastră creşte şi se apropie de final, lucru care nu era posibil fără ajutorul echipelor de voluntari veniţi atât din alte ţări, cât şi din România. Totodată, dorim să le mulţumim pentru efortul pe care l-au depus prin muncă celor ce ne-au sprijinit financiar, efort care pentru noi a însemnat foarte mult”, a spus Adrian V.Adrian şi Ancuţa V. locuiesc împreună cu cei doi copii mici într-un spaţiu de 20m2, închiriat de la prieteni, o bucătărie de vară transformată de cei doi soţi în dormitor, cu un hol mic şi o baie improvizată. Pereţii sunt umezi, iar în încăpere se simte un permanent miros de igrasie.
Habitat for Humanity la Dezmir
ULTIMELE ȘTIRI