Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a demisionat din toate funcțiile de conducere pe care le deținea în PNL. Demisia lui Uioreanu din functia de vicepresedinte PNL Cluj a fost înaintată conducerii partidului de la București iar scrisoarea de motivare conține și nemulțumirea autorului că la nivelul filialei PNL Cluj nu s-a făcut o analiză în urma alegerilor locale. Horea Uioreanu nu își poate explica de exemplu modul „incredibil” în care senatorul Marius Nicoară, cel care conduce PNL Cluj, a pierdut în favoarea lui Emil Boc alegerile pentru funcția de primar în vara lui 2012. Horea Uioreanu a mai declarat la Transilvaia L!VE ca nu este invitat la sedintele Biroului Județean al PNL Cluj. „Secretara sau softul e de vină că nu sunt invitat, în plus cred că există încalcări grave ale statutului, sunt ignorate decizii ale biroului și ale delegației teritoriale a PNL Cluj, prin negocieri pe sub masă”, a afirmat Horea Uioreanu.Președintele Consiliului Județean Cluj s-a referit cel mai probabil la faptul că lista candidaților la parlamentare votată de Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Cluj a fost radical modificată de conducerea centrală a partidului. Deși au primit mandatul colegilor de partid în delegația teritorială, Ioan Petran sau Mihai Szeplekan nu au mai putut candida la paarlamentare din partea PNL Cluj, fiind scoși pe tușă de liderii de la București.Relațiile dintre Marius Nicoară și Horea Uioreanu s-au deteriorat imediat încă de la alegerile locale, când Uioreanu ar fi afirmat că a fost tradat de echipa liderului PNL Cluj.Lista lui Horea Uioreanu cuprinde 10 motive. Printre cele mai importante sunt: ignorarea deciziilor Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Cluj, faptul că nu este invitat la ședințele Biroului Permanent, deși este vicepreşedinte al acestui for, neconsultarea Biroului cu privire la numirea în funcții a unor persoane din afara PNL, conducerea discreţionară și netranspoarentă a filialei de către un grup de persoane, învrăjbirea membrilor, dezinformarea conducerii partidului cu privire la situaţia reală din PNL ClujHorea Uioreanu rămâne preşedinte interimar al PNL Cluj-Napoca și va organiza alegerile din oraganizație, programate pentru luna martie.
Horea Uioreanu a demisionat din funcția de vicepreședinte al PNL Cluj
ULTIMELE ȘTIRI