Hotelul Continental din Cluj a fost ocupat luni de activiști care se opun proiectului Roșia Montană. După aproape 8 ore, protestatarii au fost luați cu duba și duși la audieri. GALERIE FOTO
Hotelul Continental din Cluj a fost ocupat luni de activiști care se opun proiectului Roșia Montană. După aproape 8 ore, protestatarii au fost luați cu duba și duși la audieri. GALERIE FOTO
UPDATE 6: A doua dubă a poliției a venit la Hotel Continental. Poliția i-a dat la o parte pe protestatarii care blocau intrarea pentru a face să iasă polițiștilor din clădire. Aceștia le-au condus la dubă pe ultimele două ecologiste care se blocaseră de dimineață în imobil.UPDATE 5: Toți cei șase protestatari care s-au închis de luni dimineață în fostul Hotel Continental au fost scoși doi câte doi din clădire de polițiștii clujeni.Primii patru au fost conduși cu duba la secție pentru declarații. Cele două tinere care au fost evacuate la urmă au fost scoase în stradă, fără ca polițiștii să aibă cu ce să le ducă la audieri.Presa a tăbărât asupra lor, așa că polițiștii au fost nevoiți să se retragă alături de cele două ecologiste în incinta hotelului. Ceilalți activiști ecologiști din fața clădirii care au împărțind fluturași trecătorilor în timpul protestului s-au așezat pe scările de la Hotel Continental, în dreptul intrării.UPDATE 4: Patru dintre protestatarii care s-au baricadat în Hotel Continental au fost scoși din clădire puțin după ora 14.00. Pintre aceștia s-a numărat și liderul trupei Luna Amară, Mihnea Blidariu. Ecologiștii care protestau împotriva proiectului minier de la Roșia Montană au fost evacuați din clădire cu tot cu provizii și cu boxe. Ei au băgați în duba poliției în uralele susținătorilor din fața clădirii.UPDATE 3: Poliția a intrat în jurul orei 13:50 în Hotel Continental pentru a-i evacua pe ecologiștii care protestează împotriva proiectului de la Roșia Montană. Oamenii legii se pare că au creat o diversiune. O parte dintre polițiști au atras presa pe strada Universității, în vreme ce echipa de intervenție a pătruns în clădire de pe strada Napoca.UPDATE 2: Poliția a primit mandat din partea lichidatorului judiciar care administrează Hotel Continental să evacueze clădirea, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj, Oana Buzatu, pentru BuzzNews.ro.Potrivit corespondentului BuzzNews.ro, Anamaria Pascal, care se află în fața Hotelului Continental, polițiștii nu au ajuns încă în zonă. În continuare, în fața clădirii aproximativ 10 activiști împart trecătorilor fluturași cu mesaje anti-Roșia Montană Gold Corporation.În imobil s-au închis şase persoane care protestează împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Aceştia sunt Mihnea Blidariu, muzician Luna Amară, Paul Socol – actor, Bogdan Buta – voluntar în mai multe organizaţii clujene, Raluca Dan – specialisti în relaţii publice, Ana Bănică şi Bianca, ambele arhitect. În fața clădirii se află o mulțime de ziariști, astfel încât cel mai probabil oamenii legii vor să intervină ca la carte.UPDATE: Inspecția de Stat în Construcții ar putea avea un rol crucial în evacuarea protestatarilor din Hotel Continental.Comisarul-şef Marcel Bonţidean, şeful Poliţiei municipale, a declarat în exclusivitate pentru BuzzNews.ro că inspectorii în construcții ar putea constata că siguranța cetățenilor care trec pe sub balcoanele fostului hotel este pusă în pericol, având în vedere faptul că această clădire este șubredă.“Și în septembrie s-au desprins bucăți de tencuială dintr-un balcon, iar trei copii minori au fost răniți”, a subliniat comisarul șef Marcel Bonțidean.Șeful Poliției municipale spune că având în vedere că acel imobil este privat, poliția nu poate intra înăuntru decât la cererea proprietarului.„O să intervenim când vom fi sesizați de proprietarul clădirii”, a spus Marcel Bonțidean. El a confirmat că proprietarul poate face plângere penală pentru tulburare în posesie…………………………………………………………………………………………………………………………………….Celebra clădire a hotelului „Continental”, cunoscut şi sub numele „Palatul New-York” din Cluj, a fost ocupată luni dimineață de activişti ecologişti, în intenţia de a atrage atenţia opiniei publice asupra pericolului reprezentat de proiectul minier propus de Gabriel Ressources pentru Roşia Montană.Ei au afișat bannere uriașe cu mesaje mobilizatoare: “Revoluția începe la Roșia Montană”, “Stop RMGC” sau Occupy Conti for Roșia Montană”.Cei cinci activiști au intrat în clădirea fostului hotel printr-un geam spart. Unul dintre cei care susțin acțiunea, Istvan Szakats a declarat că cei cinci și-au luat provizii de apă și mâncare precum și un generator de curent. Ei sunt dispuși să iasă din clădire abia când doleanțele lor vor fi îndeplinite.Printre cei care se află în incinta Conti se numără și Mihnea Blidariu, solistul trupei Luna Amară.Poliția i-a legitimat pe ecologiștii care se află în fața Hotelului Continental, iar unul dintre protestatari, Roxana Pencea, a fost condusă la secție de către un echipaj de poliție și apoi eliberată după o audiere sumară. Ea împărțea fluturași pe stradă. Ecologiștii au un punct vulnerabil: nu au autorizație pentru acest protest.”Activiștii s-au blocat în clădire. A venit poliția, m-a legitimat și pe mine, dar apoi s-au retras. Probabil așteaptă noi ordine, având în vedere că această clădire este privată”, a afirmat Istvan Szakats.Hotelul Continental a fost cumpărat în urmă cu aproximativ 6 ani de omul de afaceri din Alba Dorel Tămaş, care dorea să amenejeze aici galerii comerciale de lux. Proiectul a fost respins, iar firma omului de afaceri, Ardeleana SA, a intrat în lichidare judiciară. Hotelul este ipotecat la o bancă, astfel încât o bună parte din suma care va fi încasată din vânzarea acestui imobil va stinge acel credit.Clădirea monument istoric din centrul Clujului este abandonată de ani de zile, fiind adăpost vremelnic pentru oamenii străzii.Ce vor protestatariiActiviștii din campania Salvați Roșia Montană precizează într-un comunicat de presă că au ocupat clădirea fostului hotel Continental pentru „stoparea minciunilor și dezinformării legate de proiectul companiei Roșia Montană Gold Corporation, proiect ce presupune folosirea cianurii, pe scară largă, în procesul de extragere a aurului la Roșia Montană”.”Minciunile și dezinformarea companiei au fost propagate în toată media românească (video, audio și scrisă), omițând în mod deliberat aspecte legate de distrugerea valorilor de la Roșia Montană – valori umane, ecologice, de mediu, de patrimoniu, istorice și arheologice.Cu toată împotrivirea societății civile, a mediilor academice și intelectuale, a Bisericii și unei părți a comunității din Roșia Montană, firma canadiană, împreună cu statul român, prin reprezentanții săi din Guvern și Președinție (inclusiv președintele Traian Băsescu), continuă să facă lobby și propagandă acestui proiect.De aceea, am ales această cale radicală de protest, pentru că acest proiect este nociv, nu doar pentru Roșia Montană, ci și pentru întreaga societate. Deoarece, dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, al cărui investitori au știut să ”bată” la ușile potrivite?…Cerem președintelui României, Traian Băsescu, să înceteze a mai face propagandă proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Un șef de stat ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor săi, nu pe cele ale unei companii private. Același lucru îl cerem și Ministerelor Mediului, Culturii și Economiei.Cerem televiziunilor, mai ales TVR, să refuze publicitatea murdară a RMGC, în virtutea faptului că opozanții proiectului nu au beneficiat niciodată de aceeași expunere media ca și RMGC, ceea ce contravine spiritului etic al unei prese așa-zis libere și democratice. De asemenea, cerem CNA să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să o oprească.Cerem tuturor cetățenilor liberi, cu o conștiință civică și coloană vertebrală, din orice mediu social și din orice domeniu, să sprijine acest protest, în orice formă consideră de cuviință.Acest protest va lua sfârșit în momentul în care cererile noastre vor fi îndeplinite”, se arată în comunicatul activiștilor.[slideshow]Foto: Laura Muresan
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.