Imagini porno au fost distribuite pe ecranul de la dezbaterea privind legea securității cibernetice iar Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării spune că a fost vorba de o „breșă de securitate”.

„Imaginile respective au fost distribuite pe ecran în mod abuziv de către unul dintre participanții la dezbaterea publică din mediul online, ca urmare a transparenței depline pe care MCID o promovează. ”. În concret, un participant la dezbatere, cu un avatar fals, a accesat opțiunea “share screen” a platformei ZOOM și a distribuit materiale cu conținut pornografic”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiași surse, orice persoană putea accesa link-ul de conectare pe platforma ZOOM. Ministerul pretinde că e vorba de transparență dar au primit pe Facebook ponturi de la fani în legătură cu modul în care ar trebui să procedeze pe viitor:
Maria Işfan: „Trebuia sa fie dezactivata optiunea „allow participants to share screen”
Luca Negoita: „Ministerul Cercetarii va rog Cercetati mai mult in bara de setari data viitoare. Multumesc”.
Ministerul Cercetării caută vinovați
„Aceste abateri nu vor rămâne, însă, fără consecințe. MCID va face toate demersurile necesare pentru identificarea celor vinovați și, ulterior, plângerile aferente.
Ministerul invocă și prevederile Codului Penal pentru astfel de situatii:
„Art. 363 Perturbarea funcționării sistemelor informatice
Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
În același timp, informează Ministerul, s-a demarat o activitate de audit intern pentru a identifica responsabilii din partea MCID. Vom lua toate măsurile care se impun pentru a nu mai permite asemenea incidente.
În final, evident, Ministerul ne spune și care consideră că e „adevărata știre a acestei zile”.