• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • IMOBILIARE: Cluj-Napoca se află printre orașele cu cea mai mare atractivitate pe segmentul comercial

IMOBILIARE: Cluj-Napoca se află printre orașele cu cea mai mare atractivitate pe segmentul comercial

Publicat: 3 aprilie, 2018 09:22
Actualizat: 23 martie, 2022 05:07

Potrivit unei analize realizate de către Wizmo.ro, platformă imobiliară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, spațiile comerciale reprezintă un segment imobiliar din ce în ce mai atractiv pentru investitori, fiind o piață ce înregistrează creșteri anuale de circa 15%.

În acest context, finanțatorii, care se orientează preponderent spre orașele mari ale țării, mizează pe obținerea unor randamente în jur de 7% pe an.

Pe fondul unei creșteri constante a puterii de cumpărare, în ultimii ani s-a dezvoltat din ce în ce mai vizibil apetitul pentru consum al populației, care s-a materializat, printre altele, și în piața de investiții imobiliare, respectiv în segmentul comercial. Conform specialiștilor Wizmo.ro, principalele motoare ale pieței imobiliare comerciale sunt randamentele, rata de ocupare a proprietăților și încrederea în investițiile imobiliare. În acest moment, România oferă yield-uri mult mai atractive decât țările din regiune pe acest segment.

În acest context, segmentul comercial local a cunoscut la rândul său o creștere a stocurilor, respectiv a ofertei de spații de acest tip, cu aproximativ 15% anual. Investițiile comerciale s-au îndreptat în ultima perioadă către orașele cu peste 100.000 de locuitori, unde finanțatorii mizează pe obținerea unor randamente în jur de 7% pe an. În ceea ce privește regiunile cu cele mai mari randamente pe acest segment, topul preferințelor investitorilor cuprinde următoarele orașe: Bucureștiul, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

„Spațiile comerciale în suprafețe generoase, excelent localizate, cu vizibilitate și expunere bună, au fost ocupate treptat de branduri internaționale care au în spate, pe lângă o imagine bine conturată, și o putere financiară superioară. Așadar, intrarea pe piață a comercianților ce își permit susținerea unor chirii pe termen lung alături de dezvoltarea constantă a pieței locale, au dus în timp la creșterea segmentului de spații comerciale”, a declarat declarat Marteen Deboo, CEO Wizmo.ro.

Cluj-Napoca se află printre orașele cu cea mai mare atractivitate pe segmentul comercial, unde stocul spațiilor de acest tip depășește 350.000 de metri pătrați, conform analizei realizate de Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux. Un impact puternic în acest sens l-a avut lansarea pe piață a celor două mall-uri locale, ce au adus nu doar un surplus de peste 100.000 de metri pătrați de spații comerciale, ci au rezultat și în suplimentarea investițiilor făcute de către marii retaileri și brandurile de top.

Potrivit reprezentantului RE/MAX Grup de Lux, Alina Berghian (colaborator Wizmo.ro), pentru zona centrală și semicentrală oferta de spații comerciale este foarte restrânsă, respectiv prețurile sunt destul de ridicate. Chiria pe zona centrală se încadrează între 25-50 de euro/mp și poate ajunge până la 10-20 de euro/mp pentru zona semicentrală, unde spațiile beneficiază de trafic intens și expunere bună. În ceea ce privește locațiile aflate în alte zone decât cele menționate, investitorii preferă cartierele noi construite, cu numeroase dezvoltări rezidențiale.

Ca proporție a cererii, pe segmentul comercial din Cluj-Napoca se poate observa orientarea către segmentul alimentar, farmacii, cafenele/restaurante, urmat de spații pentru comercializare de îmbrăcăminte-încălțăminte, decorațiuni interioare sau mobilier. Pe de altă parte, marile branduri de retaileri – Mega Image, Carrefour, LIDL, Profi – desfășoară, în prezent, ample campanii de dezvoltare în Cluj, vizând cu precădere zonele nou-dezvoltate din punct de vedere rezidențial.

„Raportat la tranzacțiile per vânzări de proprietăți, în ultimii ani segmentul comercial din Cluj-Napoca nu a înregistrat schimbări majore. Prețurile la care sunt scoase la vânzare spațiile comerciale diferă în funcție de locație, principala caracteristică și randamentul obținut în funcție de chiria generată. Așadar, acestea pornesc de la circa 2.000 de euro/mp și pot depăși chiar și 5.000 de euro/mp pentru spațiile cu bune caracteristici și chiriași cu bonitate”, a declarat Alina Berghian, Sales Associate RE/MAX Grup de Lux.

Conform reprezentanților Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux, pe acest segment nu sunt așteptate creșteri de prețuri majore, atât timp cât numărul tranzacțiilor nu este suficient de mare. Pentru achiziții, în special în zonele centrale, un interes continuu l-au manifestat investitorii care vizează spațiile deja închiriate cu termene contractuale ferme și randamente bune. În general, cererea pentru achiziții este condiționată de oferta foarte restrânsă, fapt datorat orientării proprietarilor mai mult înspre închiriere decât spre vânzarea spațiilor comerciale.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)
Success message!
Warning message!
Error message!