Băsescu e de vină pentru toate, asta o știm de ani de zile. Cât de convenabil pentru cei care ar trebui să mai și guverneze. De luni de zile ai guvern, apoi majoritate parlamentară și susținere covârșitoare din partea electoratului… dar degeaba. Expectativa se prelungește, precum boala dusă îndelung pe picioare.Am înțeles, tot din gura lor, nu din interpretări băsiste, și faptul că nu vor avea putere deplină, până când nu va fi aservită și justiția (ca și cum redresarea economiei de asta ar ține). Pe logica: presupusa politizare pdl-istă a justiției e tiranie, în schimb, politizarea expresă usl-istă, e ceea ce vor românii. Dar e drept, cum s-ar putea gândi cineva la independența actului de justiție, când avem miniștri cu probleme penale?Între timp, România Socialistă își vede de drumul său pe culmile progresului: taxele se înmulțesc, în ciuda faptului că suntem deja țara cu cele mai multe taxe și impozite din Europa Centrală și de Est; poverile pe singurii și adevărații contribuitori la bugetul de stat – privații – cresc până când ”vacile de muls” vor da lapte cu sânge și în final vor sucomba. România nu reușește să mai absoarbă fonduri europene. Cu toate astea, premierul se plânge că nu a primit mai mulți bani. Aici și eu sunt de părere că UE putea să-i dea dublu, triplu, oricât. La naiba, întregul buget al Uniunii trebuia direcționat spre România! La cum se absorb fondurile, tot complet irelevant era. Pe această idee a și aruncat președintele pastila: ”Mă rog la Dumnezeu să-i absoarbă și pe ăștia pe care i-am adus.”Dar ce faci atunci când nu reușești să convingi prin proiecte credibile că meriți banii promiși de la cei pe care i-ai bălăcărit luni la rând, stropșindu-te la ei să nu se bage în ”afacerile noastre interne”? E simplu, și soluția vine tot de la întâiul doctor al României Socialiste: TAXĂM! Taxăm și iar taxăm. E singura ”metodă economică” de a atrage venituri cunoscută socialiștilor: bați ”vacile de muls” prin suprareglementări, le înfometezi prin suprataxări, revii cu biciul pe ele, chipurile să dea și mai mult lapte, după care le înfometezi din nou. Genial! Ar trebui să funcționeze de minune, nu știu de ce se tot plâng privații ăștia exploatatori?Acum putem intra cu conștiința curată și fără ocolișuri în era radical socialistă. Evident, tot din cauza lui Băsescu, care nu a adus bani suficienți pentru guvernanți. Se amăgește cineva că orice altă sumă ar fi adus tiranul, chiar bugetul întreg al UE, cum ziceam, ar fi fost ”suficient” în opinia adepților unui stat ”obez”? În condițiile în care bugetul UE a scăzut cu 34 de miliarde – circa 1,26 miliarde de fiecare stat, României i s-au alocat 9 miliarde, nu i s-au scăzut în consecință. Pentru bugetofagi însă rămâne o înfrângere de proporții.În fine, episodul a prilejuit anunțul adevăratului program de guvernare a Cabinetului Ponta: ”Vom lua de la români banii pe care Băsescu nu i-a obținut la Bruxelles”, a declarat vizibil afectat premierul, în exclusivitate pentru Antena3.Noroc cu tiranul, acum știe tot românul, indiferent de cum a votat, la ce să se aștepte. Nu mai e nevoie de declarații voalate, contradictorii sau jumătăți de măsură. NU. Suprataxarea va fi singura ”politica fiscală” a României. Așa să le ajute Dumnezeu!
ÎN SFÂRȘIT: Victor Ponta a dezvăluit Programul de guvernare
ULTIMELE ȘTIRI