• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • INAUGURARE – Tramvaiul mov circulă acum din Mănăștur până în Zona Industrială, via Piața Gării

INAUGURARE – Tramvaiul mov circulă acum din Mănăștur până în Zona Industrială, via Piața Gării

Publicat: 6 august, 2013 13:13

Actualizat: 23 martie, 2022 06:12

Modernizarea liniilor de tramvai pe traseul de 22,6 km – din Mănăştur până pe Bd. Muncii – s-a încheiat oficial cu darea în circulație a tronsonului Piaţa Gării – Bd. Muncii.[slideshow]”Am inaugurat astfel oficial noua linie de tramvai, modernizată în integralitate, cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat primarul Emil Boc.”Transportul cu tramvaiul a fost introdus la Cluj-Napoca în anul 1987, după Revoluție fiind o serie de discuții legate de desființarea acestui mijloc de transport în comun în municipiu. În 2004, când am venit la Primărie, existau dezbateri pe această temă însă am refuzat eliminarea tramvaiului ca mijloc de circulație în oraș, iar în 2006 am aprobat un proiect pentru menținerea transportului cu tramvaiul și modernizarea tramei stradale. Dat fiind că cheltuielile pentru un astfel de proiect erau prea mari pentru a fi suportate strict de la bugetul local, am așteptat fondurile europene”, a mai spus primarului municipiului Cluj-Napoca.Modernizarea şinelor de tramvai a costat 128 de milioane de lei pentru ambele tronsoane, realizându-se 26,6 km de linie de tramvai modernizată în întregime prin fonduri europene. Noile tramvaie aduc beneficii ca: zgomot redus considerabil, economii la cheltuielile de mentenanță, viteză de circulație crescută.”Fac precizarea ca următorul proiect din fonduri europene, cu o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, se referă la asfaltarea și modernizarea completă a tramei stradale adiacente liniei de tramvai. Sunt incluse și patru poduri, din care podul Nadăș unde lucrarea este făcută în stare provizorie, dar va fi refăcut în totalitate prin noul proiect. Cu alte cuvinte, toate străzile și podurile care au legătură cu linia de tramvai, din Mănăștur și până la Bulevardul Muncii vor fi modernizate cu bani europeni”, a încheiat Emil Boc.Potrivit directorului RATUC, Liviu Neag, timpul de călătorie s-a redus la 20-25 de minute din Mănăştur până în Piaţa Gării, şi la 20 de minute din Piaţa Gării până pe Bd. Muncii.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și WIZZ AIR au anunțat o nouă rută internațională din ...

Aeroportul Internațional Cluj anunță o rută nouă spre Castellón din vara lui 2025

În viața cotidiană, situațiile financiare neprevăzute pot apărea când te aștepți mai puțin. Îți faci ...

Cum să folosești eficient IFN-ul ca rezervă de bani până la următorul salariu

Dan Sicobean, consultant fonduri guvernamentale & europene și membru al Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj ...

Dan Sicobean, consultant fonduri: La ce să te aștepți dacă vrei să-ți finanțezi afacerea în 2025

Dan Mureșan, vicepreședintele IMM România, a avut o reacție dură la Ordonanța trenuleț, scoasă din ...

Dan Mureșan, vicepreședinte IMM România, reacție dură la Ordonanța trenuleț: Greva fiscală ar fi justificată

Transformarea locuinței tale într-un smart home nu mai este o direcție futuristă, ci o realitate ...

Cum să-ți transformi locuința într-un smart home cu produse calitative și accesibile?
Success message!
Warning message!
Error message!