• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Incendiu la un tren de călători în Cluj, peste o sută de persoane s-au evacuat

Incendiu la un tren de călători în Cluj, peste o sută de persoane s-au evacuat

Publicat: 10 mai, 2023 09:28

Actualizat: 11 mai, 2023 13:55

”În această dimineaţă, în jurul orei 6:00, în halta Macău, la automotorul din compunerea trenului Regio 3072 Oradea – Cluj s-a produs o degajare de fum. Mecanicul trenului a aplicat procedurile în vigoare în astfel de situaţii, a avizat imediat serviciul 112, după care acţionat cu extinctoarele din dotare eliminând cu mijloacele proprii efectele degajării de fum”, a transmis CFR citat de News.ro.

FOTO ISU CLUJ

Sursa citată a precizat că pasagerii au fost coborâţi din tren, asistaţi de personalul CFR Călători şi au fost preluaţi de trenurile în circulaţie.

”Siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul a plecat cu o locomotivă de ajutor. Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare”, a mai transmis CFR.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit în urmă cu puţine momente la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău”, a transmis, miercuri, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că apelul de urgenţă a venit în jurul orei 06:16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu.

”Până la sosirea forţelor noastre, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat. În plus, niciunul dintre aceştia nu a solicitat îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, angajaţii CFR au intervenit, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
31 mai, 2023
Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”
29 mai, 2023
Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”
25 mai, 2023
Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”
25 mai, 2023
Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală
24 mai, 2023
Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila

Profesorul și deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu a comentat într-o emisiune la BuzzNews.ro intenția ...

Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”

Augustin Feneșan, prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a denunțat ...

Augustin Feneșan de la Consiliul Național al IMM-urilor despre formarea profesională: legiuitorul vrea să favorizeze universitățile în dauna furnizorilor privați

Bogdan Petrovai, Chief Commercial Officer BLITZ, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre modul în care ...

Cum se construiește o echipă performantă de vânzări? Invitat Bogdan Petrovai de la BLITZ

Profesorul Achimaș a explicat într-o emisiune la BuzzNews.ro de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care ...

Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”

Asociația Pro Infrastructură a făcut o analiză pe tema provocărilor cu care se vor confrunta ...

Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”

Probabil cea mai utilizată și expusă la pericole arie din tot corpul este cavitatea bucală. ...

Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală

În data de 3 iunie asociația Go4fun organizează Parada Micului Biciclist, powered by Itsy Bitsy ...

Parada Micului Biciclist, în 3 iunie la Cluj

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe ...

Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila
Success message!
Warning message!
Error message!