Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF

Publicat: 6 iunie, 2012 17:11

Actualizat: 23 martie, 2022 06:54

Una dintre cele mai așteptate secțiuni ale TIFF-ului, Zilele Filmului Românesc, începe oficial joi, 7 iunie, și aduce în atenția invitaților străini, a jurnaliștilor și a publicului, până pe 9 iunie, cele mai recente producții românești.
Spectatorii au ocazia să vadă, în premieră absolută, noul film regizat de Florin Piersic Jr., Killing Time, o parodie a filmelor noir cu asasini plătiți, Și caii sunt verzi pe pereți, de Dan Chișu, o tragicomedie despre iluzia îmbogăţirii peste noapte, Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu), docu-drama lui Radu Gabrea despre sfârșitul Ceaușeștilor, sau Despre oameni și melci (r. Tudor Giurgiu).Patru dintre cele mai recente producții vor concura, la rândul lor, în secțiunea dedicată filmului autohton: Crulic – drumul spre dincolo (r. Anca Damian), Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete) și Din dragoste cu cele mai bune intenții (r. Adrian Sitaru). Filmul lui Adrian Sitaru va avea parte de o proiecție specială pentru persoanele cu dizabilități la Cinema Mărăști, la ora 18.00.Nu lipsesc nici documentarele: 8 martie (r. Alexandru Belc), despre Ziua Femeii în România comunistă, va rula în premieră, Anca Hirte vine cu Păcătoasa Teodora, Bogdan Ilie-Micu, cu Un gând, un vis, Doyle… și-un pix, iar Ivana Mladenović prezintă povestea a trei foști deținuți tineri după eliberare, în Turn Off the Lights. Joi, de la 21.30, filmul Ivanei Mladenović va avea parte de o extra-proiecție în spațiul TIFF Art (Muzeul de Artă Cluj), urmată de un concert susținut de Karpov not Kasparov. Trei calupuri de scurtmetraje recente întregesc selecția ZFR de anul acesta, șapte dintre ele fiind semnate de tinere regizoare.În cadrul ZFR, dar în afara competiției, va testa reacția publicului primul film interactiv din România: Kiddo, în regia lui Millo Simulov. Cei din sală vor putea decide soarta protagoniștilor în momente-cheie ale acțiunii, din variantele oferite de realizatori, sâmbătă, 9 iunie, la 16.15, la Cinema Victoria.Direct de la Cannes, din Semaine de la Critique, va veni la Cluj și scurtmetrajul regizorului stabilit la Stockholm, Ștefan Constantinescu – Family Dinner.Tot în cadrul Zilelor Filmului Românesc, la TIFF Lounge, de la 15.45, va avea loc dezbaterea Festivalul Filmului Românesc de la New York: istorii de povestit, o discuţie despre Festivalul Filmului Românesc de la New York – inițiat de Institutul Cultural Român de la New York şi organizat în parteneriat cu Film Society of Lincoln Center și în colaborare cu TIFF – care în decembrie 2012 va ajunge la cea de-a şaptea ediţie. Discuţia va fi moderată de Corina Şuteu, directorul ICRNY şi al Festivalului Filmului Românesc de la New York, şi Mihai Chirilov (director artistic al TIFF și al Festivalului Filmului Românesc de la New York).Dezbaterea va fi precedată, de la 15.15, de lansarea noului număr în limba engleză al ediţiei speciale AperiTIFF, publicată de TIFF în colaborare cu ICR New York.7 iunie este și Ziua HBO la TIFF. Partenerul tradițional al festivalului aduce la TIFF cinci documentare originale şi miniseria premiată cu cinci premii Emmy şi un Glob de Aur Mildred Pierce și oferă, ca şi în ediţiile precedente, secţiunile 3×3 şi Ce se întâmplă, documentarule?.Proiecția-maraton a serialului multi-premiat Mildred Pierce (r. Todd Haynes), programată joi, 7 iunie, la 10.00, la Cinema Arta, este unul dintre highlight-urile ediției.Celelalte producții originale pe care HBO le oferă spectatorilor TIFF sunt Raiul și iadul (r. David Čálek, Cehia), Dumnezeu a creat sexul (r. Konrad Szołajski, Polonia), Între două lumi (Viktor Oszkár Nagy, Ungaria), Vorbitor (r. Radu Muntean şi Alexandru Baciu), și Doina groparilor (r. Pavel Cuzuioc). Totodată, în cadrul Galei de închidere de pe 9 iunie, vor fi anunţaţi câştigătorii Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi organizat în parteneriat cu TIFF. Ca în fiecare an, toţi autorii scenariilor finaliste beneficiază de 3 zile la TIFF.Actorii din proiectul 10 pentru FILM vor fi prezentați publicului mâine, la ora 18.00, la Cinema Florin Piersic, înaintea proiecției filmului Portret de noapte (r. Angelina Nikonova). În aceste trei zile de festival, cei 10 actori selectați – Cristian Balint, Colin Buzoianu, Lari Giorgescu, Cristian Grosu, Lucreţia Mandric, Maria Obretin, Pethő Anikó, Elena Popa, Olga Török, Raluca Vermeşan – și cele două „tinere speranțe”, Vlad Bălan şi Mădălina Ciotea, vor avea întâlniri cu regizori, cu producători români și străini, actori, agenți de casting, și vor asista la proiecții.Un alt eveniment special îi este dedicat Fundației Arte Vizuale (FAV), care împlinește 20 de ani de la înființare. Fondată în 1992 de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, FAV a produs peste 80 de proiecte de film și video. Joi, de la ora 17.00, la Cinema Arta, publicul este invitat să vizioneze câteva dintre producțiile marca FAV.Două masterclass-uri îi așteaptă pe cinefili la Napoca 15, în cadrul Transilvania Talent Lab: Jan Harlan – „Why Napoleon?” (ora 10.30), despre proiectul lui Stanley Kubrick care nu a devenit niciodată film și care urma să fie filmat în România, și Masterclass Christine Vachon (ora 12.30), fondatoarea Killer Films și unul dintre cei mai importanți producători de film independent din SUA.Invitat de marcă al TIFF-ului, Dieter Kosslick, directorul Festivalului Internațional de Film de la Berlin și unul dintre cei mai importanți profesioniști din industria filmului, vine anul acesta la Cluj, pentru prima oară. Kosslick va introduce de la 21.00, la Cinema Florin Piersic, filmul Tabu (r. Miguel Gomes), distins cu Premiul Alfred Bauer pentru inovație la Berlinală.Tot joi, de la 17.30, la Hotel Continental va fi vernisată expoziția Joachim Luetke – TRANSFORMER – The Art of Visualizing Music, ce cuprinde 15 lucrări însoţite de proiecţia DVD-ului TRANSFORMER – The Art of Visualizing Music. Artistul este renumit pentru conceptele grafice realizate pentru Arch Enemy, Dimmu Borgir, Kreator sau Marilyn Manson.Seara, de la 21.45, la Casa TIFF, renumitul muzician Steven Severin, unul dintre membrii fondatori ai influentei trupe Siouxsie and the Banshees, va acompania live, proiecţia celebrului film clasic Vampyr (1932), în regia lui Carl Theodor Dreyer. Filmul mut, cu imaginile lui de neuitat, însoţit de muzica bântuitoare a lui Severin, va fi un spectacol unic pentru cinefili.TIFF Lounge va găzdui mâine, 7 iunie, două evenimente pentru cei interesați sau implicați în industria filmului. De la 11.30, MEDIAdesk România va prezenta Programul MEDIA: Training & Networks. Focus Denmarca & Ungaria, iar de la 15.00, Cinephilia Services va susține o prezentare Free Reel Romania, un proiect constând în proiecţii gratuite şi workshopuri de cinema în comunităţile rurale din România.Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).
Susținut de: Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria şi Consiliul Local Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Român din New York, Programul Media al Uniunii EuropeneSponsor oficial: Ursus
Partener festival: Vodafone
Sponsor principal: Terapia Ranbaxy
Maşina oficială: Mercedes BenzSponsori: Mastercard, TNT, Volksbank, HBO, JTI, Nikon, E-On, Electrogrup, Compania de Apa Someș, Tenaris Silcotub, Sony, Petrom, Groupama, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EnergoBit, ODS, Odeon Cineplex, Eximtur
Cu sprijinul: Institutului de Film Danez, Ambasadei Regale a Danemarcei, Ambasadei Norvegiei, Institutului Cervantes, Centrului American, Ambasadei Regatului Tărilor de Jos în România, Ambasadei Coreei de Sud, Ambasadei Statului Israel, Institutului Goethe, Centrului Cultural German Cluj, Institutului Francez Cluj, Ambasadei Suediei, Ambasadei Portugaliei, Centrului Cultural al Republicii Ungare, Institutului Polonez, UnifranceParteneri industrie: Kodak, Abis, Digital Cube
Partener tehnic: Benq
Partener tehnologic: Brinel
Partener de promovare: Vitrina Advertising
Cu sprijinul: Trend Communication
Co-producător: TVR 1Partener de monitorizare: Media ImageParteneri media: TV5Monde, Kiss FM, Evenimentul Zilei, Zile și nopți, Cinematique, Capital, Digi 24, Story, Marie Claire, Beau Monde, Decât o revistă, Esquire, Harper’s Bazaar, BeWhere!, TATAIAParteneri media online: Cinemagia.ro, Hotnews.ro, Port.ro, Liternet.ro, Studentie.ro, Feeder.ro, Filmneweurope.com. Filmreporter.ro, Cinefan.ro, Hipmag.ro, Artactmagazine.ro, 121.ro, Clubdiverta.ro, Urban.ro, Orasulm.eu
Parteneri media locali: Transilvania Live, Transilvania Look, Transilvania Tube, Transilvania Reporter, Citynews, TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Filmtett, Cinemarx.ro, Oradecluj.ro, Stiridecluj.ro, Buzznews.ro, Clujlife.com, Transindex, Radio Cluj, Radio Paprika
Mulţumiri: Senior Interactive

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 octombrie, 2024
Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric
10 octombrie, 2024
TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică
25 septembrie, 2024
Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare
5 septembrie, 2024
Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
5 septembrie, 2024
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!