Începe Khetane, festivalul din Pata Rât

Publicat: 12 august, 2022 10:14
Actualizat: 12 august, 2022 10:16

Începe Khetane, festivalul celei mai sărace comunități din Cluj, a romilor de la Pata Rât, vineri, 12 august. Timp de trei zile vor avea loc evenimente culturale, precum concerte, proiecții de film, prezentări de modă, dezbateri și activități pentru copii. Toate aceste activități sunt menite să faciliteze interacțiuni sociale incluzive.

Programul festivalului Khetane. FOTO: Facebook
Khetane înseamnă „împreună” în limba romani, iar „Khetane aduce comunitățile împreună”, au transmis organizatorii festivalului.

„Ideologia e: O comunitate culcată cu forța își afirmă prezența între comunitățile orașului. Cam despre asta este vorba în festivalul Khetane. Este o comunitate, oficial, de 2.500 de oameni, o comunitate care este făcută invizibilă cu forța, care a fost traumatizată și este retraumatizată zilnic. Oamenii aceștia nu aleg să trăiască acolo, ci au fost aruncați la gunoiul social”, a spus coordonatorul proiectului Radio Pata și organizatorul festivalului, Istvan Szakats.

„Noi ne-am gândit să aducem muzica romilor în ghetou. Bineînțeles că deocamdată nu am reușit să aducem starurile muzicii, dar tot am bifat pe cineva: Prințesa de Aur (…) și Alex de la Cluj. Vrem să arătăm că și cultura noastră poate fi mișto. (…) Ideea este că vrem să normalizăm manelele și în orașul nostru, vrem să adunăm comunitățile, să vină oamenii din oraș la Pata Rât și vice versa pentru că sunt foarte puține ocazii în care cele două parți se întâlnesc”, a spus crainicul, activist și muncitor social din Cluj-Napoca, Alexandru „Pepe” Fechete, care a locuit și el la Pata până acum doi ani.

Autobuz gratuit pentru festivalieri

Intrarea în festival este gratuită, iar organizatorii au pus la dispoziția participanților mai multe autobuze care îi vor duce la locul festivalului. Aceștia se vor putea urca în autobuzul gratuit din zona podului Someșeni. Conform organizatorilor autobuzele vor funcționa după următorul program:

Vineri, 12 august: 
  • BUS 1 15:30 (IRA-Pata)-17:30 (Pata-IRA)
  • BUS 2: 20:00 (IRA-Pata)-23:30 (Pata-Mărăști)
Sâmbătă, 13 august:
  • BUS 1 15:30 (IRA-Pata)-17:30 (Pata-IRA)
  • BUS 2: 20:00 (IRA-Pata)-23:30 (Pata-Mărăști)
Duminică, 14 august:
  • BUS 1: 15:30 (IRA-Pata)-23:30 (Pata-IRA)
Vezi și:
VIDEO A șaptea aeronavă WIZZ AIR la Cluj aduce trei rute noi
RECRUTĂRI LA CLUJ: Ce salariu poți obține dacă te angajezi ca însoțitor de zbor la Wizz Air
VIDEO Totul despre Smida Jazz Festival – INVITAT Răzvan Scurtu, director executiv
VIDEO De ce va costa cu 50-100 de milioane de euro mai mult centura metropolitană CE SPUNE deputatul Viorel Băltărețu

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
31 mai, 2023
Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”
29 mai, 2023
Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”
25 mai, 2023
Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”
25 mai, 2023
Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală
24 mai, 2023
Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila

Profesorul și deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu a comentat într-o emisiune la BuzzNews.ro intenția ...

Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”

Augustin Feneșan, prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a denunțat ...

Augustin Feneșan de la Consiliul Național al IMM-urilor despre formarea profesională: legiuitorul vrea să favorizeze universitățile în dauna furnizorilor privați

Bogdan Petrovai, Chief Commercial Officer BLITZ, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre modul în care ...

Cum se construiește o echipă performantă de vânzări? Invitat Bogdan Petrovai de la BLITZ

Profesorul Achimaș a explicat într-o emisiune la BuzzNews.ro de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care ...

Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”

Asociația Pro Infrastructură a făcut o analiză pe tema provocărilor cu care se vor confrunta ...

Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”

Probabil cea mai utilizată și expusă la pericole arie din tot corpul este cavitatea bucală. ...

Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală

În data de 3 iunie asociația Go4fun organizează Parada Micului Biciclist, powered by Itsy Bitsy ...

Parada Micului Biciclist, în 3 iunie la Cluj

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe ...

Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila
Success message!
Warning message!
Error message!