Tintag, start-up-ul din Cluj-Napoca care a dezvoltat un dispozitiv reîncărcabil de localizare a obiectelor pierdute şi care a primit o finanţare de peste 100.000 de dolari pe platforma americană de crowdfunding Indiegogo, are ca ţintă să ajungă la 1.000 de unităţi vândute lunar anul acesta, din care circa o treime să fie livrate pe piaţa locală.
„Vrem să încheiem contracte de distribuţie în mai multe ţări pentru a creşte volumul de unităţi vândute. Pentru anul în curs ne dorim să ajungem la 1.000 unităţi vândute lunar şi estimăm că ponderea vânzărilor din România va fi de circa 30% din vânzările totale“, a spus Alexandru Chiş, cofondatorul Tintag alături de Andrei Vig.
Dispozitivele Tintag se ataşează diferitelor obiecte, precum chei, poşetă sau portofel, premiţându-le astfel utilizatorilor să-şi localizeze lucrurile direct de pe smartphone prin intermediul aplicaţiei mobile dedicate.
DETALII pe zf.ro