La sfârşitul lunii martie, România a atins recordul istoric de 58.300 de locuri de muncă vacante, în creştere cu 13.200 faţă de aceeaşi lună din 2015; tot atunci, numărul şomerilor era de 592.000 de persoane, reiese din datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Aşadar, aproape 600.000 de şomeri nu pot ocupa 58.300 de locuri de muncă, acestea fiind tot mai multe dfe la lună la lună. De ce? În primul rând, dacă angajatorul oferă doar salariul minim pe economie (crescut recent la 1.050 de lei brut, adică mai puţin de 800 de lei net), opţiunea unui eventual candidat la angajare este foarte grea: să rămână pe ajutorul social plus facilităţile oferite de stat categoriilor defavorizate, sau să se angajeze şi să piardă aceste facilităţi.
Te angajezi şi munceşti zilnic opt ore pentru o sumă care s-ar putea să nu fie suficientă acoperirii cheltuielilor de trai? Sau nu munceşti, nu te angajezi, şi atunci primeşti – ca ajutoare – mai puţini bani, dar mai primeşti câte ceva şi de la cantina socială, şi ajutoare de încălzire la iarnă? Plus că stai acasă, mai lucrezi cu ziua pe la unul-altul (dacă ai chef), plus că mai ai alte şi alte beneficii pe care le obţin familiile defavorizate. În faţa unei astfel de opţiuni – o arată statisticile oficiale – tot mai mulţi români au ales să stea acasă, lăsându-i pe angajatori cu ofertele de muncă neocupate.
În al doilea rând, lipsa (sau rămânerea în urmă) la nivelul calificării tehnice îi împiedică pe mulţi şomeri să se angajeze, dar şi pe mulţi angajatori să-i admită. Ce să facă un muncitor care până nu demult a lucrat în construcţii, într-o fabrică unde ar trebui să manevreze un sistem automat de asamblare? Că nici angajatorul nu vrea să-l califice la locul de muncă, de frică să nu-i plece după ce i-a „furat“ meseria.