INS: La CÂT au ajuns SALARIUL MEDIU și cel MINIM

Publicat: 8 februarie, 2016 08:09

Actualizat: 23 martie, 2022 05:18

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor de cocserie și al produselor obținute din prelucrarea țițeiului (5.633 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.165 lei), potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS)

În luna decembrie 2015, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.930 lei, cu 10,2% mai mare decât în luna noiembrie 2015, iar cel net de 2.114 lei, în urcare față de luna precedentă cu 196 lei (+10,2%).

„Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum — n. r.) față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câștigului salarial real a fost de 110,1% pentru luna decembrie 2015 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2015”, informează INS.

În luna decembrie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de luna noiembrie 2015.

Potrivit INS, creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră , inclusiv pescuit și acvacultură (cu 43,9%), în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activități de editare (între 35,5% și 40,0%), în transporturi aeriene, depozitare și activități auxiliare pentru transport, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport (între 21,5% și 29,5%), în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, extracția cărbunelui superior și inferior, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicații, cercetare-dezvoltare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, alte activități extractive (între 15,0% și 19,0%).

INS precizează că scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net, de 6,1%, s-au înregistrat în activitățile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, de 2,3%, mai arată documentul citat.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+10,7%), învățământ (+9,4%), respectiv în sănătate și asistență socială (+4,0%) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Apare un control total al statului asupra activității economice a contribuabilului, spune vicepreședintele IMM România ...

Ești patron? ANAF va ști totul despre finanțele tale datorită raportărilor SAF-T
Success message!
Warning message!
Error message!