Din anul 2018, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal isi va asigura, pe noua contractare, atat o finanțare adecvată cat si plata datoriilor existente într-un interval de timp de doi-trei ani, se arata intr-un comunicat de presa al ICUTR. Institutul trece printr-o perioada financiara dificila, avand datorii de aproape 2 milioane de lei iar unii oficiali ar vrea sa transforme ICUTR in sectie subordonata Spitalului Judetean, ceea ce ar echivala dupa unii medici bine informati cu blocarea activitatii de transplant la Cluj. Mai departe, se poate pune intrebarea „cine ar profita de pe urma unei asemenea decizii?”.
„Datorită eforturilor făcute în ultimele mai bine de 6 luni de către colectivul ICUTR, institutul este în situația de a fi salvat. Avem în mod sistematic unul dintre cele mai mari ICM-uri (indice de complexitate al cazurilor) din țară pe domeniul urologie și cu peste 40% mai mare decât cel lăsat moștenire de foștii sfințitori de locuri.
Activiatea principală a ICUTR nu este cea de transplant, în momentul de față suntem singura instituție din județul Cluj care asigură în regim permanent urgențe urologice.
Pacienții au încredere în colectivul de medici al ICUTR, astfel că institutul funcționează la capacitatea maximă.
Pacienții sunt tratați și externati cu mult mai repede decât se întâmpla înainte în această clinică și asta pentru simplul motiv că nu mai stau la mila nici unui providențial care să decidă cine și când și dacă.
Toate aceste “sfințiri de loc” ne permit, în acest moment să afirmăm că, de la anul, pe noua contractare, ICUTR își va asigura finanțarea adecvată și plata datoriilor existente într-un interval de timp de doi-trei ani”, arata Institutul.
Transplantul renaște din propria cenușă
„Transplantul nu se poate face fără organe care sa poată fi transplantate. Desigur că ne putem întreba: “De ce am facut doar atâtea transplante anul acesta?”. Este simplu. Am transplantat tot ce am avut la dispoziție și lucrurile nu stau pe loc.
Dacă numărul inexplicabil de mic de donatori cu moarte cerebrală comparativ cu anii anteriori este o problemă care ține de funcționarea sau nefuncționarea Agenției Naționale de Transplant și nu ni se poate imputa, ceea ce putem noi face va fi făcut.
A fost reactivată Comisia de avizare a donării de la donator viu și au fost evaluate numeroase perechi primitor-donator, analizele de compatibilitate fiind în derulare. Începutul lui 2018 va fi și începutul renașterii transplantului în ICUTR”, se arata in comunicatul de presa al institutiei.
Reflecții
ICUTR a subliniat ca „1 februarie este un termen capcană pentru că nu se dorește discutarea situației financiare a ICUTR la momentul contractării cu CNAS pentru anul 2018”.
„Doar atunci se va putea discuta pe cifre reale situația ICUTR. S-a pus o întrebare: “Oare merită susținut un institut de transplant care a ajuns să facă doar 40-60 de transplante față de 160 pe an, în anii anteriori?”. Aceasta este o falsă problemă.
Scăderea numărului de transplante este vremelnică și veți vedea asta. Dar nu asta este întrebarea. Întrebarea este: “Vreți să mai faceți transplante în partea asta de țară?”, arata in incheiere ICUTR.