• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Investitor german NOU în Parcul Tetarom de la Jucu – CÂTE locuri de muncă vor fi create

Investitor german NOU în Parcul Tetarom de la Jucu – CÂTE locuri de muncă vor fi create

Publicat: 7 iulie, 2015 14:27
Actualizat: 23 martie, 2022 05:24

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a semnat astăzi, 7 iulie 2015, contractul cu un nou investitor străin care se va loca în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu. Este vorba despre societatea germană Henschel GmbH, societate cu o tradiţie de peste 200 de ani pe piaţa din Germania, specializată în fabricarea elementelor mecanice de transmisie pentru maşinile pe şine – tramvai, metrou, tren etc. 

altera
Tetarom
„Mă bucură extrem de mult faptul că, la finalul a cca. şase luni de discuţii şi negocieri, începute încă din perioada în care eram consilier judeţean, am semnat astăzi contractul cu reprezentanţii companiei Henschel RO SRL, referitor la investiţia pe care dânşii urmează să o dezvolte în Parcul Industrial Tetarom III.  Este vorba de o investiţie în valoare de peste 10 milioane de euro, pentru început, şi care va crea, de asemenea, minim 100 de locuri de muncă. Dincolo de valoarea în sine a investiţiei şi de contribuţia ei la dezvoltarea economico-socială a judeţului, acest contract are valoarea unui mesaj mai mult decât pozitiv menit să atragă noi investitori în judeţul nostru, reconfirmând Clujul ca şi locaţie ideală pentru investiţii”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Obiectul contractului semnat de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan împreună cu conducerea Tetarom S.A., din partea judeţului Cluj, respectiv de către reprezentanţii societăţii Henschel GmbH, domnul Matthias Thomas Henke – proprietar şi asociat unic, Rudy Thema – directorul Henschel RO SRL, societate deja înfiinţată la Cluj şi Hannelore Ileşan – consilier de investiţii pentru România, îl reprezintă constituirea, în favoarea SC Henschel RO SRL a unui drept real de superficie asupra unei parcele de teren în suprafaţă utilă de 3,6 hectare, pentru construirea şi operarea investiţiei, pe o durată de 40 de ani, cu opţiunea prelungirii, precum şi administrarea infrastructurii necesare funcţionării şi exploatării investiţiei

La Jucu se vor produce elemente mecanice pentru cutii de transmisie pentru tot ceea ce înseamnă transport pe şine. Reprezentanţii firmei germane au precizat că urmăresc să angajeze ingineri, fiind interesaţi de inginerie mecanică şi mecatronică, precum şi de ingineria materialelor. În acest sens, în cursul zilei de luni au avut întâlniri cu reprezentanţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu care a şi fost semnat, de altfel, un parteneriat.

“Decizia Henschel GmbH de a investi la Cluj survine facilităţilor care ne-au fost puse la dispoziţie şi, în general, disponibilităţii totale cu care ne-a întâmpinat preşedintele Consiliului Judeţean. De altfel, domnia sa ne-a sprijinit încă de la început, din perioada în care era consilier judeţean, suportul domniei sale reprezentând unul dintre cele trei mari motive care ne-au făcut să optăm pentru a investi în Cluj. Atuurile pentru care am ales Clujul au fost şi forţa de muncă înalt calificată, absolventă a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, infrastructura locală, în special cea de transport aerian şi, nu în ultimul rând, facilităţile oferite potenţialilor investitori de către Parcul Industrial Tetarom. Pentru început, preconizăm că vom angaja mai mult de 100 de persoane la Cluj, fără a ne opri însă aici” a precizat Matthias Thomas Henke, proprietar şi asociat unic al societăţii germane Henschel GmbH.

Compania Henschel a fost fondată în Kassel, Germania, în anul 1810 iar activitatea de producţie a cutiilor de viteze a început în anul 1918, în paralel cu producţia de automobile Henschel. Henschel Power Transmmition a început să producă elemente de transmisie, cutii de viteze, cutii de viteze pentru motoare diesel şi alte piese necesare pentru cutiile de viteze ale propriilor camioane şi autobuze. În Germania anilor 1960, când a început dezvoltarea autocamioanelor diesel şi locomotivele electrice reprezentau viitorul transportului feroviar, Henschel a dezvoltat şi a produs axe şi cutii de viteze pentru diferite modele de locomotive şi tramvaie, eforturile companiei fiind legate de progresul tehnologiei feroviare.

Contractul cu Henschel RO S.R.L a fost asumat de plenul Consiliului Judeţean Cluj în şedinţa extraordinară din data de 7 iulie 2015.

În prezent Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu are ca şi clienţi companii precum De’Longhi SRL, Robert Bosch SRL, Transcarpatica SA, Karl Heinz Dietrich International Exped SRL, Imperial SRL, Star Storage SRL și Contrast Import Export SR, cu un număr total de cca. 2 100 de angajaţi. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
11 septembrie, 2024
Anul acesta încep lucrările la o nouă creșă pe strada Venus din comuna Baciu
9 septembrie, 2024
Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona
28 august, 2024
Scandalul de la Spitalul Pantelimon: Protocoalele în ATI, urgența identificată de profesorul Achimaș
28 august, 2024
Deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu: Îngrijirile paliative, o urgență națională
8 august, 2024
UNTOLD 2024: Restricții de circulație în perioada 2-19 august 2024

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat într-un interviu oferit BuzzNews.ro că anul acesta încep ...

Anul acesta încep lucrările la o nouă creșă pe strada Venus din comuna Baciu

Podul peste râul Nadăș, la ieșirea din comuna Baciu spre Zalău, a fost finalizat, iar ...

Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona

Dacă ești un fan al sporturilor, atunci jocurile de noroc online cu tematică sportivă sunt ...

Jocuri de noroc online cu tematică sportivă pentru fanii sporturilor

Alegerea unui țarc de joacă pentru copilul tău poate să pară o sarcină simplă, dar ...

Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Antreprenorii eligibili pot obține ajutoare nerambursabile de până la 100.000 euro fiecare pentru a lansa ...

APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali

AUR are trei consilieri locali la Cluj-Napoca și, în stilul deja consacrat, vrea să producă ...

A intrat AUR în casa lui Boc: Ce vor să verifice oamenii lui Simion în prima lună de mandat

Scandalul izbucnit la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Pantelimon din București ...

Scandalul de la Spitalul Pantelimon: Protocoalele în ATI, urgența identificată de profesorul Achimaș
Success message!
Warning message!
Error message!