Unul din cei mai cunoscuţi francmasoni români din a doua parte a Epocii Luminilor a fost un sibian din secolul XVIII. Alături de Ioan Budai Deleanu, autorul celebrei lucrări „Ţiganiada”, Ioan Molnar-Piuariu şi-a adus un aport consistent la elaborarea unuia din cele mai importante documente ale mişcării naţionale româneşti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Iniţiat în masonerie la Sibiu
Ioan Piuariu-Molnar a văzut lumina zilei în comuna Sadu din judeţul Sibiu, în anul 1749. S-a remarcat în plan profesional în primul rând ca medic, iar apoi în calitate de filolog şi traducător.
A studiat medicina la Universitatea din Viena, reuşind să devină chirurg. După absolvirea cursurilor s-a reîntors în Transilvania, activând ca şi medic la Sibiu, iar mai apoi, în perioada 1791-1815, în cadrul Şcolii Medico-Chirurgicale din Cluj.
Lui i se datorează apariţia, în anul 1793, a primei publicaţii ştiinţifice medicale intitulată: „Sfătuire către studenţii în chirurgie”. A mai lucrat la un tratat despre Economia stupilor, publicată în anul 1785, respectiv la o lucrare de retorică care a văzut lumina tiparului în anul 1798.
În paralel a manifestat interes în plan filologic, devenind autor al primei gramatici româno-germane, al unui dicţionar român-german, respectiv al unei istorii universale. A fost iniţiat şi în masonerie, în cadrul Lojii „Sf. Andrei la cele trei frunze de nufăr”, încă din perioada şederii sale la Sibiu, respectiv pe data de 16 septembrie 1781.
A dobândit gradul de calfă în ziua de 17 aprilie 1783, iar gradul de maestru, un an mai târziu, la 13 octombrie 1784, an când a început şi răscoala condusă de Horia, Cloşca şi Crişan.
Mason în fruntea mişcării naţionale româneşti
În anul 1792, elita intelectuală a naţiunii române a elaborat o petiţie cu revendicări sociale, politice şi confesionale, Supplex Libellus Valachorum Transylvaniae, care a fost trimisă autorităţilor vieneze.
Printre cei care au contribuit la elaborarea documentului au fost nume importante precum: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Budai Deleanu şi Ioan Piuariu Molnar.
Actul în sine a fost respins în mod categoric, însă revendicările sale se vor regăsi la alt nivel, acolo unde societatea secretă a Iluminaţilor a pregătit planul secret de federalizare a Imperiului, respectiv a Ungariei.
Aşa cum s-a mai subliniat şi cu altă ocazie, conform acestui demers, Iluminaţii au considerat faptul că Ungaria trebuia organizată în tot atâtea provincii câte naţiuni o populau:
1. Ungaria propriu-zisă care urma să cuprindă regiunile unde maghiarii erau majoritari. 2. Illiria (Dalmaţia, Croaţia, Slavonia) 3. Slavonica 4. Valachica (Transilvania şi Banatul).
În acest proiect masonico-iluminat, Valachica era o provincie distinctă, iar în structurile şi administrarea ei românii ar fi avut un rol covărşitor, mai ales dacă avem în vedere şi principiile de funcţionare pe care această elită masonico-iluminată s-a angajat sa le respecte: drept istoric, drept naţional, egalitate confesională, reprezentare proporţională.
Ideea în sine se axa pe susţinerea şi promovarea specificului local. Fiecare naţionalitate, încadrată fiind în provincia proprie, primea dreptul să-şi discute şi să îşi soluţioneze problemele specifice, folosind liber propria limbă, propriile obiceiuri şi, foarte important, propria religie.
Deci, aşa cum se poate vedea, la acest nivel de gândire, dispare conceptul de religie tolerată împotriva căruia pledaseră şi artizanii Supplexului.
Cei doi masoni din fruntea mişcării naţionale româneşti, Ioan Piuariu-Molnar şi Ioan Budai Deleanu cunoşteau aceste planuri, întrucât, în acea perioadă, Iluminaţii au devenit vârful de lance al masoneriei europene.
Aşa cum şi rapoartele poliţiei secrete din Viena o dovedesc, planurile creionate de către Iluminaţi erau puse în practică cu ajutorul francmasonilor. Între vârful şi “baza”piramidei, unitatea şi conlucrarea era deplină…
Legături cu masonii maghiari din Transilvania
Pentru îndeplinirea acestor deziderate politice, sociale şi culturale susţinute de către Iluminaţi, francmasoni români, precum medicul Piuariu-Molnar şi Ioan Budai Deleanu au fost de aceiaşi parte a baricadei cu masoni maghiari celebri precum: Aranka György, Ignác Born sau Gyöngyösi János.
Ei au considerat faptul că primele cerinţe fundamentale pentru unitatea şi consolidarea naţiunii se raportează la înflorirea ştiinţei, a cunoaşterii, la promovarea limbii, mai ales în condiţiile în care – se credea în aceste cercuri Iluminate – nicio naţiune nu poate atinge profunzimea înţelepciunii decât în momentul în care a aprofundat ştiinţele în limba proprie.
Pledoaria pentru cultivarea limbii, la fel ca şi celelalte demersuri culturale susţinute de fraţii masoni din toată Ungaria au reprezentat acel “combustibil” care a întărit în sânul acestor elite conştiinţa omogenităţii naţiunii proprii, iar în cazul românilor a locului distinct pe care Transilvania l-a ocupat în marea diversitate ce funcţiona sub cupola unităţii ţării.
E uşor, astfel, să înţelegem acele cuvinte cu tâlc pe care unul din Iluminaţii epocii le-a menţionat în reflecţiile sale, dar la care, până la urmă, au subscris toţi fraţii coagulaţi în jurul unei mari idei: “Unitatea unei naţiuni şi consolidarea fundamentelor pentru înflorirea sa ţine de modul în care învăţaţii ei câştigă bătălia pentru Limbă.”