Excluderea din PSD a trei lideri – Mircea Geoana, Marian Vanghelie și Dan Șova a agravat problemele partidului, susține Ion Iliescu într-o scrisoare adresată deschisă către membrii si simpatizanții PSD. Ion Iliescu arată că refuză să primească lecții de la oameni care cred că și-au cumpărat un partid, PSD, și îl conduc, direct sau prin interpuși, ca pe o corporație. S-a referit la Sebastian Ghiță, care l-a atacat, joi, afirmand ca noua generatie din PSD nu vrea sa fie saraca si cinstita si ca vremea acestuia, ajuns la 84 de ani, a trecut. „Lumea ne spune comunisti pentru ca domnul Iliescu vine, se se asaza in dreapta liderului PSD”, a spus Ghiță, care între timp a anunțat că demisionează din PSD.
– Din păcate, ieri am avut parte, în locul unei analize, de o măsură extremă: excluderea din partid a trei membri ai Comitetului Executiv, masură care nu a rezolvat niciuna dintre problemele partidului. De fapt, ea nu a făcut decât să le agraveze.
– Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aș fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, și un act de lașitate, lucruri pe care nu le pot înțelege și accepta.
– Dar este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului. Este și mai de neînțeles-și de neacceptat-ca necesara critică a aceluiași capitalism să fie mai articulată, și mai pertinentă, la oameni de dreapta, decât la reprezentanții partidului nostru.
– Așadar, refuz să primesc lecții de la oameni care cred că și-au cumpărat un partid, PSD, și îl conduc, direct sau prin interpuși, ca pe o corporație. PSD nu este proprietatea nimănui. PSD nu este o investiție, și nici programul său politic nu se confundă cu un plan de afaceri.
– Nu fac parte dintre aceia care cred că săracii trebuie să fie reprezentați politic numai de săraci, că bogații nu au ce căuta la stânga politică. Pot da o lungă listă de oameni avuți, din familii aristocrate, care au făcut politică de stânga, în partide comuniste.
– Refuz să primesc lecții și de la oameni care pun interesul personal înaintea interesului public, care nu au demonstrat nimic în politică, în schimb au reușit să îndepărteze oamenii de partid, prin aroganță și dispreț. Astfel de oameni, ajunși în fruntea partidului, sunt printre motivele pentru care românii nu l-au votat pe Victor Ponta în turul doi.
– Ce trebuie să ne reproșăm este obsesia noastră de a fi acceptați de cei de ”dreapta”, care nu ne vor accepta niciodată, pentru ca suntem adversarii lor firești.
– Noi suntem pe cale să pierdem competiția la nivelul ideilor. Și o pierdem pentru că, deși sunt atâția oameni, tineri sau mai puțin tineri, cu studii de cea mai bună calitate, aici sau în străinătate, declarați la stânga, ei nu au cu cine comunica în PSD!
– Am afirmat, alături de alții, că nu cred că ieșirea de la guvernare ar fi o idee bună (…) trebuie să guvernăm profesionist, în interesul cetățenilor. România are nevoie, în primul rând, de politici publice solide în domeniul social. În același timp nu este de ignorat nevoia unor măsuri de esență liberală în economie, dar și aici se impune o observație, care vine ca urmare a nemulțumirilor din societate: capitalul românesc trebuie pus pe picior de egalitate cu acela străin, și nu discriminat.
– Se impune o remaniere guvernamentală, cu formarea unei echipe solide, profesioniste, coerente, care să guverneze în consecință. Avem nevoie de oameni care să nu poată fi atacați în niciun fel, nici în plan moral, nici în plan profesional.
– Este cazul ca, în pregătirea Congresului, să se pună în discuție o nouă ofertă politică, un nou proiect de țară, o nouă ofertă electorală. Toate astea plecând de la nevoile și așteptările oamenilor.
Intreaga scrisoare, AICI