• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Ion Mureşan a câștigat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Ion Mureşan a câștigat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Publicat: 16 ianuarie, 2014 12:14

Actualizat: 23 martie, 2022 05:56

Poetul clujean, Ion Mureşan, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, este câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pentru Opera Omnia, din anul 2013.
altera
Ion Muresan FOTO: Captura YouTube.com
Ion Muresan FOTO: Captura YouTube.comTrofeul i-a fost înmânat poetului, miercuri, 15 ianuarie 2014, în cadrul unei gale special organizate cu prilejul Zilelor Eminescu.Premiul este acordat anual de Primăria Municipiului Botoșani, iar câștigătorul este desemnat de un juriu condus de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Printre cei nominalizați se numără şi Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Constantin Abăluță, Ovidiu Geraru și Vasile Vlad.„Nu consider că premiul de la Botoşani este un premiu, el este o legitimaţie de club. Uniunea Scriitorilor din România are premii profesionale.Acest premiu este semn că opera mea a intrat în clubul de elită al poeziei româneşti din ultimii 50 de ani, unde poţi să stai la masă şi să discuţi cu poeţi de talia lui Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Dinu Flămând, Ileana Mălăncioiu etc. Nu este o valoare profesională, este o valoare morală. Consider că Premiul Naţional de Poezie mă aduce acasă.”, declară poetul Ion Mureşan.Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” este unul dintre cele mai râvnite din România. Iniţiat în 1990 de poetul Gellu Dorian, cu sprijinul criticului literar Laurenţiu Ulici, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor, acest premiu se acordă la Teatrul din Botoşani, începând cu anul 1991, în ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, cu un ceremonial în cadrul căruia poetul premiat primeşte şi Cununa de lauri, devenind şi Cetăţean de onoare al oraşului Botoşani.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an
1 iulie, 2025
Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert
26 iunie, 2025
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a obținut astăzi, în mod oficial, statutul de ...

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a devenit organizație reprezentativă la nivel național

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că lucrările la creșa care se construiește pe ...

Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert

IZED BETAINVEST SRL din Cluj-Napoca, a demarat în calitate de Beneficiar, implementarea proiectului ”Digitalizarea firmei ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
Success message!
Warning message!
Error message!