• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Jazz in the Park 2017 prezintă trei concerte inedite la Opera Maghiară din Cluj

Jazz in the Park 2017 prezintă trei concerte inedite la Opera Maghiară din Cluj

Publicat: 9 martie, 2017 08:01

Actualizat: 23 martie, 2022 05:12

Festivalul Jazz in the Park se extinde și dezvoltă din acest an o componentă pe bilete care va permite organizarea unor concerte foarte importante pentru universul jazzului. Dhafer Youssef, Susana Baca și Barcelona Gypsy Balkan Orchestra sunt artiștii cu renume răsunător confirmați pentru ediția a V-a.

De altfel, organizatorii festivalului au anunțat încă de anul trecut că pregătesc noi provocări muzicale pentru a-și răsplăti fanii care așteaptă să asculte cele mai mari nume ale jazzului contemporan.

Dezvoltarea componentei pe bilete ne permite să aducem artiști mai mari, să atragem public mai numeros și să fim un reprezentant serios al țării în industria muzicii jazz. În plus, decizia de extindere a festivalului în mai multe zone din oraș este un moment important în viitorul și în structura Jazz in the Park”, afirmă directorul festivalului, Alin Vaida.

Dhafer Youssef, avangardistul genurilor jazz și world music

altera
Dhafer Youssef
Dhafer Youssef este un compozitor avangardist al genurilor jazz și world music, unul din principalii ambasadori ai muzicii cu influență arabă din lume. A fost premiat la BBC World Music Awards în 2003 și în 2006 și a vândut peste 50.000 de albume în toată lumea. A urcat pe scenele tuturor marilor festivaluri de jazz din lume – Montreux, North Sea Jazz, Oslo și Umbria – și a colaborat cu artiști precum Paolo Fresu, Omar Sosa sau Tigran Hamasyan.

„Misiunea noastră este ca în fiecare an să surprindem publicul cu artiști frumoși, buni, care merită ascultați, dar care au puțină expunere în România. Cele trei nume anunțate azi nu fac excepție. Colaborarea pe partea de booking artiști cu Twin Arts s-a dovedit a fi foarte benefică. Am primit de la ei multe sfaturi foarte bune. Primul sfat a fost legat de Dhafer Youssef, un artist mare pe care ei l-au adus de două ori la București și care deja are o comunitate de fani la noi în țară”, afirmă directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.

Dhafer va concerta în 27 iunie, pe scena Operei Maghiare, în cadrul Jazz in the Park. Bilete găsiți pe biletmaster.ro: https://goo.gl/9pxwBU. 

Video Dhafer Youssef: https://www.youtube.com/watch?v=eJwSZIajEvI 

Susana Baca, de la cultură la politică și două premii Latin Grammy

altera
Susana Baca
Susana Esther Baca de la Colina este cu siguranță unul din cei mai interesanți muzicieni care au participat până acum la Jazz in the Park. Originară din Peru, Susana este artist vocal și profesoară de muzică. A fost premiată cu Latin Grammy de două ori, în 2002 pentru cel mai bun album Folk și în 2011, pentru albumul anului. Implicarea în cultura peruviană a propulsat-o spre o carieră politică, iar în 2011 a fost numită Ministru al Culturii în Peru.

Susana Baca va concerta în 28 iunie, la Opera Maghiară din Cluj, în cadrul ediției a V-a a festivalului Jazz in the Park, iar bilete pot fi achiziționate aici: https://goo.gl/mX5FKf. 

Video Susana Baca: https://www.youtube.com/watch?v=ixJjpdti9jY 

Barcelona Gypsy Balkan Orchestra, nomazii muzicii Klezmer, Jazz Manouche și Rroma

Barcelona Gypsy Balkan Orchestra va deschide festivalul Jazz in the Park, în 26 iunie, la Opera Maghiară. Grupul vine pentru prima dată în România și e format din artiști din toate colțurile Europei: Serbia, Ucraina, Franța, Spania, Italia și Grecia.

Barcelona Gypsy Balkan Orchestra are multe influențe muzicale, în special Klezmer, Jazz Manouche și muzică tradițională Rroma. Ei se prezintă ca niște nomazi ai muzicii.  În 2013 au publicat primul lor album, pe care l-au produs singuri, fără ajutorul niciunei case de discuri.

În 2015, au făcut o interpretare proprie a piesei „Djelem, Djelem”, una din piesele de referință din cultura Rroma, care a strâns peste 4.500.000 vizualizări pe Youtube.

Bilete pentru concertul Barcelona Gypsy Balkan Orchestra, care deschide festivalul Jazz in the Park 2017, găsiți aici: https://goo.gl/mcQYbz. 

Video Barcelona Gypsy Balkan Orchestra: https://youtube.com/watch?v=LCUv9W0ViRc 

Bilete și abonamente la cele trei concerte pot fi cumpărate pe biletmaster.ro și din rețeaua Eventim. Biletele costă 110 lei la categoria I și 90 de lei la categoria a II-a, iar prețul abonamentului la cele 3 concerte este de 270, respectiv 220 lei: https://goo.gl/lZmjil.

altera
Jazz in the Park 2017

Cum crește festivalul Jazz in the Park în 2017

Jazz in the Park se extinde și se dezvoltă anul acesta: va cuprinde tot orașul și crește pe trei priorități: muzical, ca mărime și ca impact în comunitate.

Seria de concerte pe bilete aduce nume importante ale industriei muzicale, conceptul Jazz in the Street va fi integrat în festival, iar arta va ieși în stradă prin zeci de reprezentații artistice în centrul orașului. În plus, vor avea loc petreceri tematice și activități de implicare în comunitate. La fel ca la edițiile trecute o parte importantă a  festivalului va rămâne în Parcul Central și pe malul Someșului.

Parteneri: Primăria municipiului Cluj-Napoca, Administrația Fondului Cultural Național, Staropramen, BCR.

Detalii pe www.jazzinthepark.ro și pe pagina de Facobook Jazz in the Park România.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
12 iunie, 2024
Șeful stafului de campanie a lui Sabin Sărmaș, replică pentru Emil Boc: „Te plimbai cu tancul sovietic prin oraș, noi te-am pus în genunchi cu praștiile”
11 iunie, 2024
Emil Boc, după alegeri: A fost cea mai agresivă campanie împotriva mea de când sunt primar
10 iunie, 2024
Mircea Moroșan reales primar în Huedin
10 iunie, 2024
Cristian Matei aproape de un nou mandat de primar la Turda, Ciprian Rigman îi suflă-n ceafă
10 iunie, 2024
ALEGERI LOCALE 2024 – Alin Tișe, reales președinte al Consiliului Județean cu 39,58%

MDM Group a informat că începând cu 1 iulie 2024 salariul de bază minim brut ...

Salariul minim crește din 1 iulie
Șeful stafului de campanie a lui Sabin Sărmaș, replică pentru Emil Boc: „Te plimbai cu tancul sovietic prin oraș, noi te-am pus în genunchi cu praștiile”

Reles primar a șasea oară, de data aceasta cu mai puțin de 50 la sută ...

Emil Boc, după alegeri: A fost cea mai agresivă campanie împotriva mea de când sunt primar

Grecia este una dintre cele mai frumoase țări din lume, iar insulele sale sunt cu ...

TOP șase cele mai frumoase insule grecești și cum să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine

Soarele arde, temperaturile continuă să crească, iar singura ta dorință este aceea de a te ...

ÎNGHEȚATA – desertul indispensabil pe timp de vară. Cele mai populare tipuri

Un corp frumos și sănătos necesită multă muncă și eforturi alimentare pe o perioadă îndelungată ...

Top 3 obiceiuri motivante ale pasionaților de fitness

Mircea Moroșan (PNL) a câștigat un nou mandat de primar la Huedin, cu 30,5% din ...

Mircea Moroșan reales primar în Huedin

Cristian Matei (PNL) pare a fi câștigătorul alegerilor pentru funcția de primar la Turda, 30,09%, ...

Cristian Matei aproape de un nou mandat de primar la Turda, Ciprian Rigman îi suflă-n ceafă
Success message!
Warning message!
Error message!