Președintele României, Traian Băsescu, și vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, au fost printre liderii politici care au participat sâmbătă la ceremonia de învestire a noului președinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, potrivit digi24.ro.
Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko a fost învestit în clădirea Parlamentului de la Kiev în prezenţa a numeroşi lideri străini.
Petro Poroşenko a spus că vrea să readucă pacea în Ucraina şi a promis că nu se va răzbuna pe separatiştii proruşi. Le-a transmis locuitorilor din Doneţk şi Lugansk că nu îi va abandona, chiar dacă miliţiile proruse au declarat independenţa acestor regiuni în urma unor referendumuri considerate ilegale de Kiev şi occident.
Noul şef de stat a acuzat însă Rusia şi pe preşedintele înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, că au pus la cale violenţele din estul ţării.