• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • Juriul TIFF: Filmele româneşti sunt atracţia festivalului

Juriul TIFF: Filmele româneşti sunt atracţia festivalului

Publicat: 7 iunie, 2011 16:40

Actualizat: 23 martie, 2022 07:45

Cei cinci membri ai juriului competiţiei oficiale a TIFF, Laurence Herszberg, Director General Forum des Images, Cedomir Kolar, producător sârb, Uberto Pasolini, producător din Marea Britanie, premiat la TIFF, Radu Muntean, regizor român, şi Vesela Kazakova, actriţă şi producătoare din Bulgaria, au explicat astăzi criteriile după care vor alege filmul câştigător. Cu toţii au fost de acord, în unanimitate, că alegerea celui mai bun film este un lucru subiectiv şi personal, însă au recunoscut că se vor lupta şi vor dezbate intens alegerea câştigătorului.”Din punctul meu de vedere, premiile reprezintă rezultatul jurizării, rezultatul subiectivităţii, nu avem cum să jurizăm altfel. Dar premiile vin şi pleacă, important e ca filmul să fie apreciat”, a explicat regizorul Radu Muntean.”Dupa primele două filme văzute împreună, pot spune că gusturile noastre în materie de cinema se potrivesc. Personal, singurul criteriu după care voi ţine cont în notarea filmelor e inima mea, instinctul meu, care mă va face să apreciez anumite producţii”, a prcizat şi actriţa Vesela Kazakova.Legat de TIFF, cei cinci membrii ai juriului consideră că festivalul a evoluat enorm în ultimii ani şi că a căpătat o imagine proprie, fiind considerat de lumea filmului unul din cele mai reprezentative festivaluri de gen din Europa. „În ultimii ani, cred ca acest festival a căpătat identitate şi personalitate. Noul val de film românesc a atras atenţia şi asupra TIFF. Îmi place să îl compar cu festivalul geamăn din Sarajevo şi văd ca au evoluat similar”, a declarat producătorul Cedomir Kolar.Filmele româneşti, atracţia TIFFPotrivit juraţilor, filmele româneşti sunt cele care îi atrag cel mai mult pe străini la TIFF, precum şi atmosfera festivalului. „Anul trecut, am fost la Zilele Filmului Românesc şi am întânit aici profesionişti din întreaga lume, care îşi dădusera întâlnire la Cluj. TIFF este o ocazie excelentă atât pentru a vedea filmele româneşti, cât şi pentru a stabili contacte cu oameni importanţi din lumea filmului”, consideră producătorul Uberto Pasolini.Cineastul a ţinut însă să atragă atenţia asupra faptului că cea mai mare problemă a filmelor este relaţia cu propriul public. „Cel mai important lucru pentru film este să poată să spună ceva publiculului din ţara în care e produs. În rest, cred că premiile vin şi pleacă. E un pericol foarte mare cu care vă confruntaţi. În Marea Britanie, de exemplu, publicul a pierdut contactul cu filmele britanice, care se plimbă pe la marile festivaluri de film”, a completat Pasolini.Actriţa şi producătoarea Vesela Kazakova a recunoscut şi ea că filmele româneşti sunt un model şi o sursă de inspiraţie pentru cinematografia bulgară, noul val de filme româneşti surprinzând-o în fiecare an.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 septembrie, 2025
Cum să îți pregătești organismul pentru sezonul virozelor: secrete pentru o imunitate mai puternică
9 septembrie, 2025
Glutamina – secretul pentru o recuperare rapidă și mușchi pregătiți de următorul antrenament
11 iulie, 2025
Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare
1 iulie, 2025
Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!
30 mai, 2025
Nas înfundat și somn agitat? Cum te poate ajuta un umidificator

Opera Română din Cluj a oferit un moment magic la Aeroportul Internațional din Cluj cu ...

Ce surpriză le-a oferit Aeroportul Cluj celor din terminalul plecări când a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte la IMM România, a menționat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul ...

Investiții în industria de apărare în România, oportunități pentru mediul de afaceri

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte IMM România, subliniază într-o emisiune la BuzzNews.ro că într-un moment în ...

Industria imobiliară în Cluj: câțiva jucători mari fac legea

Decizia de a reduce numărul muncitorilor străini din România are un impact negativ asupra IMM-urilor ...

Reducerea angajaților străini în România – Impactul asupra IMM-urilor

Klausenburg Broker de Asigurare a organizat cea de-a doua ediție a Conferinței de Vânzări, un ...

Conferința de vânzări Klausenburg Broker de Asigurare, Ediția a II-a

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul ...

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul

BLITZ anticipează într-o analiză a pieței imobiliare din România că prețurile vor crește anual cu ...

De ce crede BLITZ că prețurile la imobiliare vor crește anual cu 10-15 la sută în perioada 2026-2027

Augustin Feneșan, prim-vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) ...

Sfaturi practice pentru antreprenorii aflați la început de drum
Success message!
Warning message!
Error message!