Kelemen Hunor iese din guvern, UDMR rămâne la guvernare. Același președinte al UDMR, Kelemen Hunor, se bucură de susținerea colegilor săi pentru a candida la președinția României. Cam aceasta este sinteza deciziei adoptate vineri la Cluj de către Consiliul Permanent al Uniunii.
Kelemen Hunor va demisiona din funcția de ministru al Culturii și din cea de vicepremier, poziții care rămân UDMR.
Potrivit b1tv.ro, liderul UDMR a explicat că el și premierul Victor Ponta au ajuns la concluzia că în subiectul privind inițiativa cetățenească referitoare la minorități poziția statului român nu poate fi stabilită de un singur minister, fiind necesară implicarea mai multor instituții, inclusiv a Parlamentului.
Astfel, in toamnă acest subiect va fi dezbătut în comisiile parlamentare, inclusiv cu specialiști străini, a mai spus Kelemen.
Conducerea UDMR s-a întrunit vineri la Cluj pentru a decide dacă mai rămâne la guvernare, în urma scandalului declanșat ca urmare a faptului că Ministerul de Externe Român a făcut o intervenţie într-un proces la Curtea Europeană de Justiţie, unde maghiarii au contestat o decizie a Comisiei Europene privind drepturile minorităţilor.
Guvernul României a anunţat că nu susţine propunerea UDMR privind acordarea de drepturi suplimentare minorităților naționale, iar în replică președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că „nu poate trăi în schizofrenie”, în condiţiile în care UDMR este inţiatorul propunerii legislative, dar face parte şi din guvernul care nu o susţine.
Şedința de vineri de la Cluj-Napoca se desfăşoară cu uşile închise începând cu ora 9, urmând ca în jurul orei 12:30 Kelemen Hunor să prezinte câteva concluzii. Comisia Europeană Împotriva Rasismului şi Intoleranţei recomandă pentru a doua oară în opt ani adoptarea Legii Minorităţilor.