Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00, în Dej.
Un sofer in varsta de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism OPEL, a apasat prea tare pedala de acceleratie intr-o curba. Fara sa tina cont de carosabilul umed si aflat in lucru, acesta a pierdut controlul asupra autoturismului, a parasit soseaua si a intrat in gardurile a doua case, dupa care s-a rasturnat si s-a oprit intr-un stalp, scrie dejeanul.ro.
Tânărul a suferit mai multe răni în urma impactului, fiind necesară intervenția unei autospeciale de descarcerare pentru a-l scoate din mașină. Acesta a fost transportat de urgență la spitalul din Dej, fiind apoi transferat la Cluj-Napoca.
Polițiștii l-au testat si cu aparatul etilotest, reieșind că are o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur sânge în aerul expirat.