• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Leul este cea mai performantă monedă din UE față de Euro, la sfârşitul primelor opt luni ale anului

Leul este cea mai performantă monedă din UE față de Euro, la sfârşitul primelor opt luni ale anului

Publicat: 1 septembrie, 2013 16:22

Actualizat: 23 martie, 2022 06:09

„La sfârşitul primelor 8 luni ale anului, Leul se poziţionează pe piețele financiare drept cea mai performantă monedă din UE faţă de Euro: moneda naţională a înregistrat vineri, 30 august, la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare din luna trecută, o uşoară apreciere în faţa Euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotaţia de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creştere faţă de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding. Leul a avut o evolutie buna in raport cu Euro Kuna croată a avut, la rândul său, o performanţă bună, încheind primele 8 luni ale anului 2013 cu o variaţie nesemnificativă în faţa Euro, respectiv cu o depreciere de cca 0,1% comparativ cu cotaţia sa de la începutul anului.Restul monedelor din UE înregistrează faţă de Euro scăderi de câteva procente la finele lunii august, comparativ cu cotaţiile avute în ianuarie: cele mai mari deprecieri au fost marcate de Lira sterlină (aproape 5%) şi, respectiv, de Zlotul polonez (cca 4,8%), urmate de Forint cu o scădere de aproximativ 3,3%, Coroana cehă cu o depreciere de cca 2,5% și Coroana suedeză (cu o scădere de aproximativ 2,1%), în intervalul precizat.”Pentru a avea tabloul complet, referitor la monedele altor ţări din UE care nu fac parte din Zona Euro, merită reamintit că în Bulgaria, Consiliul Monetar menţine Leva la un curs fix în raport cu Euro, iar Danemarca, Lituania şi Letonia participă la Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM II, Exchange Rate Mechanism II), ce implică parităţi centrale faţă de Euro şi cursuri de intervenţie, cu marje de fluctuaţie restrânse (în realitate acestea fiind zero sau apropiate de 0%) „, a precizat Silviu Pojar.În ceea ce priveşte evoluţiile din luna august, între factorii determinanţi s-au aflat nu doar o serie de indicatori economici importanţi, ci şi dezvoltările privind criza din Siria. Astfel, în primele 2-3 zile după apariţia speculaţiilor privind o posibilă intervenţie militară în Siria, o serie de monede au suportat deprecieri, fapt ce le-a afectat performanţele pe luna trecută.”Temerile privind o eventuală intervenţie militară în Siria şi grija faţă de o posibilă extindere a conflictului au determinat mişcări importante pe pieţele financiare, în contextul reducerii apetitului pentru risc şi retragerii unor investitori de pe pieţele emergente; faptul că o acţiune militară nu a fost întreprinsă însă până la sfârşitul lui august a oferit posibilitatea unor corecţii în ultimele zile ale lunii trecute”, a arătat Silviu Pojar.În august, Coroana suedeză a scăzut cu cca 1,1% faţă de Euro, iar Kuna croată cu aproximativ 1%, pe fondul unor rezultate economice sub aşteptări anunţate de Suedia şi, respectiv, Croaţia. Forintul a scăzut luna trecută cu cca 0,5 % comparativ cu moneda unică, iar Zlotul şi, respectiv, Leul cu aproximativ 0,4%, faţă de cotaţiile avute de fiecare dintre monede la începutul lunii trecute.Zlotul avusese un parcurs bun în prima parte a lunii trecute, până la apariţia speculaţiilor privind Siria; moneda fusese susţinută de o serie de rezultate foarte bune înregistrate de Polonia, între care avansul vânzărilor retail, o creştere consistentă a producţiei industriale etc.”Tensiunile din Siria au condus însă la corecţii pe pieţele financiare, iar Zlotul s-a încadrat în plutonul monedelor din regiune afectate în consecinţă, aşa încât a înregistrat o scădere per ansamblul lunii trecute”, a precizat Silviu Pojar.Coroana cehă a crescut în august cu aproape 0,8% în faţa Euro; Cehia a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, estimând o creştere economică de 0,7% faţă de primul trimestru.Lira sterlină s-a apreciat luna trecută, cu aproximativ 2,5% comparativ cu Euro, pe fondul publicării unor rezultate economice favorabile, între care o creştere economică de 0,7% pe trimestrul al doilea faţă de perioadă anterioară.”Intervalul următor va fi extrem de volatil pe pieţele financiare şi ne putem aştepta la mişcări abrupte, cauzate atât de evoluţiile din Siria, cât şi de alte perspective, mai ales de posibilitatea ca în septembrie Rezerva Federală a SUA să dea anumite clarificări privind orizontul începerii reducerii stimulentelor monetare”, a arătat Silviu Pojar.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și WIZZ AIR au anunțat o nouă rută internațională din ...

Aeroportul Internațional Cluj anunță o rută nouă spre Castellón din vara lui 2025

În viața cotidiană, situațiile financiare neprevăzute pot apărea când te aștepți mai puțin. Îți faci ...

Cum să folosești eficient IFN-ul ca rezervă de bani până la următorul salariu

Dan Sicobean, consultant fonduri guvernamentale & europene și membru al Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj ...

Dan Sicobean, consultant fonduri: La ce să te aștepți dacă vrei să-ți finanțezi afacerea în 2025

Dan Mureșan, vicepreședintele IMM România, a avut o reacție dură la Ordonanța trenuleț, scoasă din ...

Dan Mureșan, vicepreședinte IMM România, reacție dură la Ordonanța trenuleț: Greva fiscală ar fi justificată

Transformarea locuinței tale într-un smart home nu mai este o direcție futuristă, ci o realitate ...

Cum să-ți transformi locuința într-un smart home cu produse calitative și accesibile?

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a prezentat cel mai nou echipament intrat în dotare, un ...

Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri

Rectorul UBB, prof. Daniel David, a dezvăluit în emisiunea Punctul Critic în ce condiții ar ...

În ce condiții ar candida Daniel David la funcția de președinte al României
Success message!
Warning message!
Error message!