Vicepreşedintele PNL Cluj, Gavrilă Iuga cere Primăriei recuperarea clădirii care adăposteşte Muzeul de Istorie a Farmaciei, care “ascunde” o colecţie unică de piese farmaceutice.Potrivit lui Iuga, cea mai veche farmacie din oraş şi a patra din ţară a funcţionat între anii 1573 şi 1949, fără întrerupere, până când comuniştii au închis-o, prin naţionalizarea imobilului. Din anul 1954, clădirea – simbol a farmaciei transilvănene, a devenit sediul Muzeului de Istorie al Farmaciei, care deţine cea mai bogată şi mai spectaculoasă colecţie de obiecte farmaceutice din ţară, fiind practic cel mai valoros muzeu local.În anul 2008, cu excepţia spaţiilor ocupate de către Muzeu, casa a revenit în posesia urmaşilor ultimului deţinător, familia de farmacişti Hintz.”În condiţiile în care instanţele judecătoreşti vor soluţiona favorabil restituirea integrală a clădirii foştilor proprietari (deja subsolul muzeului, în care se află două laboratoare medievale, a fost retrocedat) considerăm că este foarte important ca administraţia locală să convingă Ministerul Culturii să iniţieze toate demersurile necesare pentru răscumpararea părţii din imobil care adăposteşte colecţia muzeului”, afirmă liderul PNL Cluj.În Opinia lui Gavrilă Iuga, una dintre direcţiile principale pe care ar trebui să se axeze municipalitatea, în contextul depunerii candidaturii pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europenă, ar trebui să fie valorificarea patrimoniului mobil şi imobil al oraşului.”Clujul, care se mândreşte cu cea mai prestigioasă Universitate de Medicină şi Farmacie din Transilvania şi din ţară, are nevoie ca Muzeul Farmaciei să rămână în locaţia perfectă, pe locul celei mai vechi farmacii din oraş. Realizarea unui alt muzeu al farmaciei, într-o locaţie diferită faţă de casa Hintz, ar fi o pierdere pentru comunitatea clujeană”, a mai spus Gavrilă Iuga.
Liberalii cer recuperarea clădirii care adăposteşte Muzeul de Istorie a Farmaciei
ULTIMELE ȘTIRI