La Cluj vor avea loc două comepetiţii sportive foarte puternice care se vor desfăşura pe sistemul tur-retur, cu etape săptămânale, în perioada anului şcolar 2011-2012: ,,Liga Liceelor Clujene la Baschet” şi ,,Liga Liceelor Clujene la Fotbal”.Proiectul este susţinut de Primăria Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj, Asociaţia Judeţeană de Baschet, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Fundaţia CIVICA, care şi-au propus să reînvie o veche tradiţie a sportului şcolar prin organizarea unor campionate şcolare.În acest an şcolar se va începe cu competiţiile de baschet masculin şi fotbal masculin datorită popularităţii acestor ramuri de sport în municipiul nostru.Pe viitor se urmăreşte ca aceste competiţii să se extindă şi spre alte ramuri de sport, atât la masculin cât şi la feminin.Prin organizarea acestor întreceri primăria urmăreşte să ofere elevilor clujeni o alternativă la modalităţile de petrecere a timpului liber, necesară în această perioadă în care ne luptăm cu influeţele nocive ale consumului de tutun, alcool, etnobotanice şi cu sedentarismul. Competiţiile vor debuta la începutul lunii octombrie.Cum se organizeazăInspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin inspectorul şcolar Ioan Cătinaş asigură participarea şi înscrierea echipelor, asigură terenurile pentru unităţile şcolare care nu dispun de baze sportive.Unităţile de învăţământ înscrise în competiţie, prin directorii şi profesorii coordonatori asigură asistenţa medicală pentru fiecare competiţie, când sunt gazde, asigură pentru echipa proprie apă şi echipament, asigură baza sportivă, când sunt gazde, pun la dispoziţie terenurile pentru şcolile care nu beneficiază de baze sportive, conform programului competiţional, asigură managementul propriu pentru atragerea de sponsori.Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj, reprezentată de directorul acesteia, Constantin Răduţă asigură terenurile pentru unităţile şcolare care nu dispun de baze sportive – pentru finale, participă la asigurarea premiilor.Asociaţiile Judeţene de baschet şi fotbal, reprezentate de preş. Mircea Cristescu şi preş. Patriciu Abrudan asigură arbitri pentru fiecare etapă, asigură foile de arbitraj, centralizează foile de arbitraj, întocmesc regulamentul competiţional.IniţiatoriiIniţiatorii proiectului Mircea Cristescu la baschet şi Ovidiu Blag la fotbal asigură înscrierea echipelor, participă la asigurarea premiilor, asigură centralizarea şi evidenţa rezultatelor, precum şi clasamentele, asigură legătura cu cluburile de baschet şi fotbal din municipiu, asigură redactarea regulamentului şi calendarului competiţional.Primăria, reprezentată de inspectorul Ştefan Ionescu asigură înscrierea echipelor, asigură ţinerea evidenţei echipelor, asigură stabilirea sistemului de desfăşurare a competiţiei şi a criteriilor de departajare, asigură stabilirea şi transmiterea calendarului competiţional către echipele înscrise, asigură ţinerea legăturii cu asociaţiile judeţene pentru delegarea arbitrilor, colaborarea cu mass-media locală şi cu Biroul mass-media din cadrul primăriei pentru promovarea evenimentului etc.Cu sprijinul iniţiatorilor Primăria mai asigură terenurile pentru unităţile şcolare care nu dispun de baze sportive, participă la asigurarea premiilor prin atragerea în parteneriat a mediului de afaceri din municipiu sau prin alocări de sume. O altă sarcină este editarea calendarului competiţional, editarea regulamentului de desfăşurare, centralizarea şi evidenţa rezultatelor, precum şi clasamentele, asigurarea legăturii cu cluburile de baschet şi fotbal din municipiu şi semnarea unui protocol cu Serviciul Cabinete şcolare medicale.
„Liga liceelor clujene la baschet” şi „Liga liceelor la fotbal”, două noi supercompetiţii la Cluj
ULTIMELE ȘTIRI